Ieri după-masă, de la ora 17.00, echipa de handbal seniori a Clubului Universitar din Suceava a disputat al treilea meci de pregătire din această pauză competiţională, pe terenul liderului seriei I din Divizia A, Ştiinţa Municipal Bacău. La finalul unui meci disputat pe durata a două reprize de 30 de minute, elevii antrenorilor Adrian Chiruţ şi Iulian Andrei s-au impus la opt goluri diferenţă, scor 34 – 26, după ce la pauză tabela arăta un scor egal, 14 – 14. În celelalte două meciuri test disputate în această săptămână, Universitatea a pierdut la Potaissa Turda şi a câştigat la Universitatea Cluj.
„A fost un meci util de pregătire pentru noi, dar şi pentru Bacău. În prima repriză am vrut să vedem cum funcţionează apărarea în sistem 6 – 0, în diferite formule de jucători, iar în partea a doua am folosit apărarea 5 – 1 şi la fel am făcut destul de multe schimbări, astfel încât să joace toţi sportivii din lot. Mă bucur că n-au apărut accidentări şi sper să nu apară nici în continuare. Sper să creştem de la meci la meci şi să prindem o formă foarte bună în această parte de campionat ce este decisivă pentru îndeplinirea obiectivului, acela de menţinere în Liga Naţională”, a explicat după meci antrenorul Adrian Chiruţ.
Din lotul deplasat la Bacău a lipsit Alin Petrea, ce se află încă la refacere după o operaţie la genunchi, dar şi Dusan Sipka, jucător ce a făcut o entorsă uşoară la genunchi şi nu a fost forţat.
În meciul de la Bacău, pentru Universitatea Suceava, Burlacu a marcat 7 goluri, Târzioru (3), Ioan Tcaciuc (2), Polocoşer (5), Cotinghiu (2), Olariu (3), Costea (3), Baican (3), Sandu (5), iar Poteră (1).
Miercuri şi joi, studenţii vor încheia partidele test cu două meciuri pe terenul liderului la zi din Liga Naţională, Steaua Bucureşti.
CSU Suceava va reîncepe meciurile oficiale din Liga Naţională pe 31 ianuarie, pe terenul echipei CSM Bucureşti, într-un meci ce va fi transmis în direct de postul de televiziune TVR.