În această săptămână, componenţii echipei de rugby seniori de la Clubul Sportiv Municipal Suceava au reluat antrenamentele, cu două luni înainte de reluarea campionatului din Divizia Naţională de Rugby. Antrenorul Marius Colţuneac are la dispoziţie în acest an un lot destul de numeros, aproximativ 35 de sportivi, în care se regăsesc şi câţiva juniori ce au împlinit 18 ani şi au fost promovaţi de la CSŞ Gura Humorului şi LPS Suceava. Mai mult, din lot nu a plecat deocamdată nici un jucător, aşa cum se întâmpla în anii trecuţi.
Rugbiştii suceveni urmează să treacă şi examenul medical, absolut necesar, mai ales într-un sport de contact. Marţi, sucevenii s-au reunit pe stadionul Unirea, unde au făcut şi un antrenament de reacomodare la efort, urmând să alterneze pregătirea cu antrenamente şi-n sală.
„Am revenit la pregătire şi-n această perioadă ne vom reacomoda la efort, cu câte două antrenamente pe săptămână. După această fază vom mări numărul de şedinţe şi sper să avem cât mai mulţi sportivi la fiecare antrenament. Am vorbit cu jucătorii şi vor face tot posibilul să ajungă cât mai des, deoarece altfel nu vom putea să ajungem la o formă sportivă pe care mi-o doresc. Cred că dacă vom face o pregătire foarte bună, cu siguranţă vom face un retur mult mai bun. Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava pentru sprijin, clubului CSM, sponsorilor, Alin Creţu, de la firma AC Mobile, Andrei Puiu, de la Expertoptic, dar şi Asociaţiei Prietenii Rugby-ului din Bucovina şi tuturor celor ce sunt alături de noi”, a explicat antrenorul sucevenilor, Marius Colţuneac.
La începutul lunii martie, seniori de la CSM Suceava vor face un stagiu de pregătire centralizată de aproximativ o săptămână, la Mălini. După acest cantonament, antrenorul Marius Colţuneac îşi doreşte cel puţin un meci de pregătire, în acest sens fiind în discuţii cu mai multe echipe, Universitatea Cluj, Galaţi, Iaşi, ultima fiind o variantă incertă din cauza problemelor financiare prin care trece.
Pe 17 martie, echipa de seniori CSM Suceava va relua campionatul în Divizia Naţională, cu un meci din prima etapă a returului, pe terenul liderului la zi din eşalonul doi, CS Tomitanii Constanţa.