Antrenorul echipei de handbal juniori I a Liceului cu Program Sportiv Suceava, Răzvan Bernicu, este din vară antrenor secund al lotului național al României de cadeți, handbaliști ce au vârsta sub 17 ani. Astăzi, tehnicianul sucevean se va întoarce din Spania, acolo unde a participat cu lotul național al României la un stagiu de pregătire și un turneu test, în care România a întâlnit două echipe din loturile naționalele ale țării gazdă și una a Portugaliei.
„Au fost trei meciuri cu echipe foarte bune, Spania A, jucători născuți în anul 2002, în al doilea am întâlnit cadeții 2002/2003 din Portugalia, iar în ultimul meci am jucat cu Spania B (2003). Pentru lotul nostru a fost a treia acțiune din vară, în fiecare dintre ele având alți jucători selecționați. Suntem încă în stadiul de formare și de selecție a lotului național și aici s-a făcut diferența, pentru c-am întâlnit trei echipe mai legate ca joc decât noi, mai omogene. Din păcate au fost trei înfrângeri, dar din care am avut ce învăța. Urmează o nouă etapă din proiectul Plan Talent pe 7 ianuarie, la Izvorani, iar de pe 14 ianuarie la Sighișoara, acțiune de lot național în care vor veni alți 20-25 de jucători din țară”, a explicat antrenorul sucevean Răzvan Bernicu.
În vară, după un cantonament desfășurat în luna august la Sfântu Gheorghe, la care au participat 41 de jucători, a urmat al doilea stagiu de pregătire, la Sighișoara, unde este și Centrul Național de Excelență. La finalul acestui stagiu, 16 din cei 25 de tineri handbaliști născuți în anii 2002 – 2003 au plecat în Lituania, la un turneu internațional la care au mai fost prezente naționalele Belarusului, Estoniei și țara gazdă.
Handbaliștii români, pregătiți de antrenorul principal Narcis Câtu, antrenorul secund, suceveanul Răzvan Bernicu și antrenorul cu portarii, Daniel Apostu, au început în forță și s-au impus în primele două partide, 40 – 34 cu Belarus și 31 – 23 cu Estonia, iar în ultimul meci și-au asigurat trofeul pus în joc, după un meci mult mai echilibrat cu Lituania, pe care a învins-o la un gol, 25 – 24, după ce la pauză aveau 12 – 9.