Partida dintre Foresta şi Ripensia, contând pentru prima etapă din retur, a fost în pericol să nu se mai joace din cauza ninsorii care a început vineri noapte. Organizatorii s-au mobilizat însă în dimineaţa partidei şi cu ajutorul unor utilaje puse la dispoziţie de Direcţia Domeniului Public zăpada a fost în cele din urmă îndepărtată de pe suprafaţa de joc, iar meciul a putut demara, e drept, cu o oră întârziere faţă de programul iniţial. Condiţiile de joc n-au fost însă deloc favorabile unui meci de fotbal: frig, ninsoare, gazon moale, acoperit neuniform de zăpadă, de aici reieşind o partidă aprigă, de luptă, între două echipe aflate în mare nevoie de puncte. Câştig de cauză au avut la final bănăţenii, cu scorul de 2-1. Aceştia au stat mai bine pe picioare în prima repriză, părând că s-au adaptat cu mai multă rapiditate condiţiilor de joc. Oaspeţii au deschis scorul prin Popa, în minutul 21. Totul a pornit de la o greşeală a lui Diallo pe flancul drept al apărării sucevene, centrarea lui Toma fiind reluată în plasă de căpitanul Ripensiei cu un şut din cădere, din colţul careului de 6 metri. Foresta avea să restabilească egalitatea un sfert de oră mai târziu, prin atacantul Marius Matei, care a transformat cu siguranţă o lovitură de pedeapsă obţinută tot de el. Finalul reprizei întâi a aparţinut însă timişorenilor, care au izbutit să intre în avantaj la cabine cu ajutorul reuşitei din minutul 45 a lui Tudor, care a reluat în plasă din apropiere o minge şutată în transversală de Mediop.
„Galben-verzii” au părut mai decişi în repriza secundă, însă misiunea lor de a scoate un rezultat pozitiv a fost îngreunată de eliminarea lui Cerlincă, din minutul 63, pentru două cartonaşe galbene, primul fiind încasat însă total nemeritat. Mai mult, centralul Andrei Lucian Ţiţii din Sibiu i-a mai dezavantajat o dată pe suceveni în secvenţele de final, atunci când a închis ochii la henţul comis de un apărător al Ripensiei în propria suprafaţă de pedeapsă.
În urma acestei înfrângeri, Foresta a coborât din nou pe ultima poziţie, ratând o bună şansă de a urca, în premieră, în acest sezon, peste linia retrogradării.
„Sunt de părere că acest meci nu ar fi trebuit să se dispute, pentru că asemenea condiţii de joc pun în pericol integritatea fotbaliştilor. Suntem cu toţii supăraţi pentru eşec, deoarece aveam mare nevoie de cele 3 puncte. Consider că am avut două lovituri de pedeapsă neacordate, iar dacă am fi primit măcar una dintre ele, sunt sigur că rezultatul final ar fi fost cu totul altul. Ca să nu mai vorbim de eliminarea lui Cerlincă, venită în urma unui cartonaş galben acordat gratuit. Cred că meritam mai mult decât acest rezultat”, a declarat la final antrenorul Florentin Petre.
Foresta: Began – Onofraş, Masella, Diallo, Belevschi (66 Dănilă) – Acolatse, Secrier – Cerlincă, Bosânceanu (66 Belcacem), Boumina – Matei. Antrenor: Florentin Petre.
Ripensia: D. Munteanu – Popa, Stoi, Apro, Horcea (60 Vlădia), Toma – Zaluschi, Tudor, Bobină, Ungureanu (90 Mânecan) – Mediop (89 Dumiter). Antrenor: Radu Suciu.
Rezultate înregistrate în etapa a XX-a:
Clasament
Notă: Olimpia Satu Mare a fost penalizată cu 4 puncte!