Devenit o competiţie de tradiţie pentru judeţul Suceava şi nu numai, Grand Prix-ul „Cristina Casandra” a ajuns în acest an la a XI-a ediţie. Concursul ce poartă numele celei mai bune atlete a Clubului Sportiv Municipal Suceava şi a judeţului Suceava se va desfăşura sâmbătă, 4 noiembrie, în sala de atletism de la CSM, situată lângă stadionul Areni. Ca-n fiecare an, competiţia este rezervată în special copiilor şi juniorilor, înscrierile în concurs urmând să se facă sâmbătă, în ziua Grand Prix-ului. Concursul va avea opt categorii de vârstă, cea mai mică fiind Prichindel, pentru copii de 7 ani şi mai mici, ce vor alerga pe distanţa de 50 de metri plat. Competiţia este organizată de clubul CSM Suceava şi Cristina Casandra, în colaborare cu DJST Suceava şi Asociaţia Judeţeană de Atletism.
„Îi mulţumesc Cristinei Casandra pentru tot ce a făcut şi face-n continuare pentru clubul CSM Suceava, o sportivă cu care ne mândrim şi care a adus rezultate extraordinare pentru clubul nostru. O felicit pe Cristina pentru rezultatul obţinut la Jocurile Olimpice de la Beijing şi mă bucur că s-a făcut dreptate până la urmă şi a ocupat un merituos loc 4 în proba de 3000 de metri obstacole. După această decizie a forului internaţional şi clubul CSM Suceava a urcat în clasamentul cluburilor din România la această Olimpiadă şi cred că am ajuns chiar în primele 10 cluburi. CSM Suceava pune la dispoziţie sala de atletism pentru concursul de sâmbătă şi sper să avem parte de o participare cât mai numeroasă, ca şi la ediţiile trecute”, a declarat directorul adjunct de la CSM Suceava, Valerică Gherasim.
Voluntari de la universitate şi antrenori din Suceava vor ajuta la organizarea cât mai bună a acestui concurs
Ca şi la ediţiile trecute, Asociaţia Judeţeană de Atletism Suceava va fi partener în organizarea concursului, în acest an urmând să vină şi studenţi voluntari de la Universitatea „Ştefan cel Mare”.
„Asociaţia Judeţeană de Atletism Suceava şi Universitatea <Ştefan cel Mare> Suceava sunt parteneri la această competiţie cu tradiţie. Îi mulţumim doamnei Cristina Casandra pentru tot ce face pentru atletismul sucevean. Universitatea va participa la acest Grand Prix cu zece studenţi voluntari, ce vor ajuta la organizare”, a explicat preşedinta AJA Suceava, Elena Vizitiu.
În organizare sunt implicaţi şi mai mulţi antrenori din Suceava, unul dintre ei fiind Iustin Tătărău, de la LPS Suceava.
„Vor putea să participe în concurs sportivi legitimaţi, dar şi nelegitimaţi, de la şcolile din judeţ şi de la alte asociaţii din alte judeţe. Pentru noi, antrenorii din judeţul Suceava, acest Grand Prix este o competiţie de mare interes, şi asta deoarece în această perioadă nu prea sunt competiţii în calendarul Federaţiei Române de Atletism. Astfel putem să ne verificăm sportivii şi să ne dăm seama la ce nivel de pregătire sunt şi unde mai avem de lucrat. Mai mult, concursul are şi caracter de selecţie, unul în care participă elevi de la şcolile din judeţ şi unde putem să descoperim copii talentaţi, pe care să-i antrenăm pentru atletismul de performanţă”, a explicat antrenorul Iustin Tătărău.
Cristina Casandra speră ca acest concurs să-i facă pe copii să iubească mişcarea şi sportul
Acum 11 ani, cea mai bună atletă a judeţului Suceava, Cristina Casandra, s-a gândit să organizeze un concurs de atletism, care să atragă cât mai mulţi copii către mişcare şi către atletism. La cele 10 ediţii au fost copii ce au debutat şi mai apoi au fost selectaţi pentru atletismul de performanţă, iar în prezent au rezultate foarte bune la nivel naţional.
„Ca de fiecare dată, aşteptăm sportivi din judeţ şi din zona de nord-est a Moldovei. Deoarece nu prea sunt concursuri în această perioadă, ne aşteptăm să avem concurenţi foarte valoroşi. Şi-n acest an avem categoria Prichindel, pentru cei mai mici dintre copii, în vârstă de 7 ani sau mai mici. Având foarte mulţi copii în concurs am hotărât să păstrăm categoriile de vârstă ca-n concursurile federaţiei, şi atunci avem toate categoriile de copii, I, II şi III. Şi-n acest an vom avea premii, diplome, medalii, plachete şi dulciuri oferite de mine şi de Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret, instituţie ce de fiecare dată a fost alături de noi, la fel ca CSM Suceava, Asociaţia Judeţeană de Atletism, Universitatea Suceava şi voluntarii ce ne ajută. Este un concurs de selecţie, de verificare, unul în care încercăm să-i facem pe cei mici să iubească mişcarea şi sportul şi-n acelaşi timp să-i conştientizăm pe părinţi de faptul că cei mici au nevoie de mişcare pentru sănătate”, a explicat Cristina Casandra.
Cristina Casandra a primit diploma oficială care atestă că ocupă locul 4 la Jocurile Olimpice de la Beijing
Cristina Casandra are motive mari de bucurie, după ce Federaţia Olimpică Internaţională i-a trimis diploma oficială prin care a urcat pe locul 4 la Olimpiada de la Beijing din anul 2008, în proba de 3000 metri obstacole.
„A durat foarte mult până s-au finalizat toate controalele antidoping şi în sfârşit am primit confirmarea oficială de la Comitetul Internaţional Olimpic că am urcat pe locul patru la Jocurile Olimpice de la Beijing. Nu sunt singura sportivă din delegaţia de atunci a României ce a urcat în clasament, ci mai sunt trei, unul de la lupte libere, unul de la lupte greco-romane şi unul de la haltere, rezultate ce urcă ţara noastră în clasamentul pe naţiuni. Sunt foarte mulţumită de acest rezultat, chiar dacă vine după atâţia ani de zile. Acest loc patru este atât de aproape de o medalie şi din discuţiile pe care le-am avut cu cei de la COR se va face o corecţie şi la recompensa financiară, deoarece, trebuie să recunoaştem, noi atleţii muncim şi pentru acest aspect”, a declarat Cristina Casandra.