Adversar de top pentru Foresta în etapa a XII-a a Ligii secunde, sucevenii urmând să primească pe Areni vizita celei de-a doua clasate, Dunărea Călăraşi. Trupa pregătită de Dan Alexa vine după o serie fantastică de 8 succese consecutive şi se anunţă una dintre principalele candidate la promovarea în primul eşalon. Dacă ar fi să judecăm prin prisma rezultatelor înregistrate în actualul sezon, Dunărea pare să plece cu prima şansă în confruntarea de la Suceava, numai că forestierii au prins tot mai mult curaj în forţele lor după rezultatele pozitive din ultima vreme.
Din nefericire, mijlocaşul Andrei Cerlincă, cel mai în formă fotbalist sucevean în acest sezon, resimte dureri la genunchi şi are şanse minime de a se afla pe gazon în jocul din etapa a XII-a. De asemenea, Alessandro Masella este chinuit din nou de acea pubalgie care i-a dat de furcă şi în sezonul trecut, însă italianul strânge din dinţi şi declară că vrea cu orice preţ să joace în duelul cu Dunărea Călăraşi. Mult mai gravă este situaţia lui Vasile Dănilă, care ar putea rata tot sezonul de toamnă din cauza unei rupturi produse în profunzimea muşchiului coapsei.
De asemenea, moldoveanul Alexandru Belevschi a încasat în etapa precedentă, la Afumaţi, al patrulea cartonaş galben şi este suspendat pentru această partidă.
Veştile bune sunt prilejuite de recuperarea medicală a lui Daniel Pappoe, care se antrenează din nou normal, cu echipa, de revenirea în lot a lui Ruben Sumanariu, care n-a putut evolua în ultimele două meciuri oficiale din cauza eliminării suferite în partida cu CS Baloteşti, şi de legitimarea de ultima oră a armeanului Edgar Movsisyan.
Clasament Liga a II-a
(14 oct 2017, 14:23:20