Zilele trecute, cele două echipe de volei juniori II din judeţul Suceava, cea a Clubului Sportiv Școlar „Nicu Gane” din Fălticeni, pregătită de antrenorul Marius Stan, şi cea a Liceului cu Program Sportiv din Suceava, antrenată de Tudor Orăşanu, au început un nou sezon în Campionatul Naţional, chiar cu meciul direct. Partida desfăşurată în sala „Dumitru Bernicu” de la LPS a fost câştigată fără probleme de făliceneni cu scorul de 3 – 0 la seturi, 25 – 9, 25 – 15 şi 25 – 20. Antrenorul sucevean a declarat la finalul partidei că nu îşi făcea speranţe prea mari la o victorie şi asta deoarece are la dispoziţie o echipă nouă, cu jucători în primul an de cadeţi şi mai mici, ce au evoluat în faţa unei echipe cu experienţă la turneele finale, ce are voleibalişti în al doilea an de juniori II.
De cealaltă parte, antrenorul Marius Stan s-a arătat mulţumit de evoluţia elevilor săi în acest prim meci, mai ales că din lotul de anul trecut au plecat doi jucători foarte importanţi, internaţionalul Miron David şi Vasilis Simos, jucători ce-au trecut la juniori I. Ca-n fiecare an, Marius Stan se gândeşte la calificarea la turneul final, acolo unde crede că doar medalia de bronz este disponibilă, după ce echipele LAPI Dej şi Rapid Bucureşti s-au întărit foarte mult în această vară.
LPS Suceava s-a înscris în acest sezon şi-n Campionatul Naţional de Volei pentru juniori I şi va debuta la finalul săptămânii viitoare pe terenul echipei CSȘ Galaţi. La această categorie de vârstă sucevenii au mai multe speranţe să ajungă mai departe, asta chiar dacă au pierdut un jucător important şi o parte sunt în primul an de juniori I.