Federaţia Română de Frestyle Kickboxing a organizat, zilele trecute, în Capitală, Cupa Kyodai, competiţie la care au participat şi mai mulţi sportivi de la clubul sucevean ACS Fight James. Sportivii pregătiţi de antrenorii Bogdan Radaviciute, centura neagră 3 Dan, şi Sorin Mihalescul, centura neagră 2 Dan, au lăsat o impresie deosebită, aflându-se printre protagoniştii întrecerii la care au participat practicanţi ai sporturilor de contact din toată ţara. Astfel, la seniori, s-a remarcat în mod deosebit Ștefan Veber, care luptând în limitele categoriei – 95 de kilograme a izbutit să se impună atât în concursul de K1, cât şi la K1 Light. În urma prestaţiei de la Cupa Kyodai, Veber a fost ales de promotorul Mihai Isop pentru a lupta în gala profesionistă Urban Legend.
Tot la seniori, Sorin Mihalescul a câştigat concursul de K1 Light al categoriei 80 de kilograme, clasându-se ulterior pe locul al doilea la Freestyle Kick. De asemenea, Alex Hrişcă s-a dovedit cel mai valoros concurent al categoriei +95 kilograme la K1 Light, în vreme ce Mugurel Băiţan, categoria 75 de kilograme, a încheiat pe poziţia secundă atât întrecerea de Freestyle Light, cât şi pe cea de Freestyle Kick.
La Băieţi 15 ani a ieşit în evidenţă parcursul bun al lui Alex Chirică, care a urcat pe treapta a doua a podiumului de premiere la stilul de luptă K1 Light.
În final, trebuie remarcat curajul de care a dat dovadă James Radaviciute, cel mai mic membru al delegaţiei sucevene, în vârstă de doar 6 ani. Aflat la primul concurs din viaţa sa, James a arătat că are inimă de luptător, terminând pe poziţia secundă întrecerea categoriei +35 de kilograme la Băieţi 6-7 ani.