Foresta va debuta astăzi în ediţia 2017-2018 a Cupei României. Sucevenii vor întâlni în Turul IV al competiţiei formaţia Aerostar Bacău. Duelul va avea loc într-o singură manşă, pe terenul grupării de Liga a III-a, cu începere de la ora 14.30.
Oficialii echipei au declarat nu o dată că îşi doresc un parcurs cât mai lung în competiţia surprizelor, în memoria sucevenilor rămânând încă amintirea partidei cu Steaua, din toamna anului trecut, care a umplut până la refuz tribunele stadionului Areni. De aceea, sucevenii acordă atenţie maximă întâlnirii de astăzi, care va fi abordată cu formula standard. Din lotul care va face deplasarea la Bacău vor face parte şi italianul Alessandro Masella, care revine după o suspendare de trei etape, şi atacantul Marius Matei, care se întoarce la Foresta după nouă luni. Antrenorul Nuno Pedro nu se va putea baza în acest joc pe aportul fotbaliştilor Pappoe, Acolatse şi Dănilă, care sunt în continuare accidentaţi.
Aerostar a ajuns în această fază a competiţiei după ce a trecut cu 2-0 de AFK Miercurea Ciuc. Gruparea băcăuană, care are drept obiectiv promovarea în eşalonul al doilea la finele actualului sezon, este antrenată de cuplul Cristi Popovici – Marius Gireadă, tehnicieni care s-au aflat pe banca Forestei în ediţia trecută de campionat. Din lotul echipei băcăuane fac parte mai mulţi jucători cu experienţă, precum Gheorghiu, ex-FC Vaslui, Adăscăliţei, ex-Dacia Unirea Brăila, sau foştii forestieri Vraciu şi Mihălăchioaie.
În cazul în care se va califica în şaisprezecimi, Foresta are asigurat un premiu de 6.000 de euro din partea Federaţiei Române de Fotbal.