Aleşii locali suceveni au aprobat ieri, într-o şedinţă extraordinară, acordarea unui milion de lei de la bugetul local – finanţare nerambursabilă, pentru clubul de fotbal Foresta Suceava.
Banii au fost acordaţi în urma unei licitaţii organizate de primărie, la care au fost depuse două oferte.
„După atâtea discuţii am văzut şi o rază de lumină pentru clubul Foresta. Am văzut acolo nişte oameni – investitorii, care spun că vor să facă treabă bună - au stins acele datorii către jucători şi Finanţe, fără să fie în acte proprietari pe echipă, iar noi, ca municipalitate, nu avem decât să-i sprijinim. Vom face tot posibilul să acordăm şi banii până la finele anului. Sperăm că lucrurile vor fi în ordine de acum înainte!”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.
Pe de altă parte, liderul grupului PSD din CL, Vasile Mocanu, s-a arătat sceptic: „Speranţa moare ultima, dar la fotbal ne-au tot murit speranţele, încât m-am săturat eu de banii care ni se duc acolo ca într-o fântână. Sper să nu se întâmple şi acum acest lucru, atâta timp cât nu am văzut nici o schimbare. Mă aşteptam să ne fie prezentaţi investitorii, obligaţiile reciproce... Când dai un milion de lei, trebuia să vedem şi ce se va face cu acei bani, cum văd ei dezvoltarea echipei pe mai departe. Altfel ne vom trezi anul viitor cu aceeaşi situaţie care a mai fost”.
Totuşi, la vot, toţi consilierii locali au votat favorabil, încât clubul sportiv Foresta poate accesa finanţarea de un milion de lei de la bugetul local.