Ediţia a VIII-a a Cupei Monitorul se îndreaptă spre final, zilele acestea disputându-se meciurile din fazele superioare ale competiţiei. Ieri s-au jucat două partide din cadrul Categoriei Elită +40, astăzi fiind în program trei întâlniri, unaă de la Categoria Secundară şi două de la Principală. Foarte interesant se anunţă duelul dintre Cezar Ioja şi Marius Onciu, doi foşti fotbalişti cu notorietate, care s-au reprofilat pe tenis de câmp.
Ediţia din acest an, care va cuprinde în total 781 de meciuri, se bucură de participarea unui număr de 196 de practicanţi ai tenisului, care au fost împărţiţi în şase categorii, în funcţie de valoare şi vârstă.
Începând din 2017, Cupa Monitorul conţine şi o secţiune dedicată femeilor, turneul debutând în urmă cu trei săptămâni.
Rezultate înregistrate ieri în Cupa Monitorul:
Gabriel Toderaşcu – Ştefan Ungureanu | Elită +40, Optimi | Baza Unirea | 6-3, 6-7, 6-4 |
Alex Năstasă – Mihai Ududec | Elită +40, Sferturi | Baza Unirea | 6-2, 6-3 |
Programul zilei de astăzi:
Marţi, 12 septembrie, ora 9.00 | Ionuţ Rădăşanu – Constantin Curic | Secundară, optimi | Baza UNIREA |
Marţi, 12 septembrie, ora 11.00 | Cezar Ioja – Marius Onciu | Principală, sferturi | Baza UNIREA |
Marţi, 12 septembrie, ora 17.00 | Stelică Airinei – Mihai Vieriu | Principală, sferturi | Baza UNIREA |