Echipa de handbal a Universităţii Suceava a început în forţă noul sezon al Ligii Naţionale, producând surpriza primei runde, după prima victorie în faţa Constanţei într-un meci oficial, scor 23 – 29. Sâmbătă, de la ora 11.00, echipa antrenată de Adi Chiruţ și Iulian Andrei va juca tot în deplasare, pe terenul celor de la Steaua București, într-o partidă ce va fi transmisă în direct pe TVR 2. Faţă de sezonul trecut, când cele două echipe s-au întâlnit în turneul play-out, sâmbătă meciul va fi unul diferit și asta deoarece gazdele s-au întărit mult în această vară. Unul dintre artizanii victoriei de la malul mării, Adi Târzioru, speră ca Universitatea să continue campionatul pe aceeași linie și să se întoarcă de la București cu punct sau puncte.
„Cu siguranţă ne așteaptă un meci greu la București, mai ales și pentru faptul că ambele echipe vin după victorii în deplasare. Steaua pare o echipă mult mai bună decât sezonul trecut, cu niște transferuri foarte inspirate, cu o linie de 9 metri mult mai masivă și o poartă bine închisă cu Stănescu și noul portar venit la București. Asta nu ne oprește să facem un meci bun și, de ce nu, să câștigăm așa cum am făcut-o și la Constanţa. Cert este că adversarii cu pretenţii nu ne vor mai privi de sus înainte de meciuri”, a explicat ieri, într-o conferinţă de presă, Târzioru.
Omul partidei de la Constanţa, Gabriel Burlacu, speră la un meci bun la București
Cu zece goluri marcate în victoria de la Constanţa, Gabriel Burlacu a fost considerat omul meciului, mai ales că a perforat poarta oaspeţilor din toate poziţiile.
„Am făcut un meci foarte bun la Constanţa și nimeni nu se aștepta la acel rezultat. Acum mergem la o echipă cu care în campionatul trecut ne-am bătut în play-out, dar acum au un lot mai valoros și cu siguranţă va intra în play-off. Nouă nu ne rămâne decât să ne facem jocul în viteză și, cel mai important, să nu ne accidentăm, deoarece avem un lot destul de subţire. Nu cred că steliștii își vor lua măsuri suplimentare în apărare la anumiţi jucători, deoarece presupun că-n perioada de pregătire au lucrat ceva și nu vor schimba pe ultima sută de metri”, a explicat Gabriel Burlacu.
Dusan Sipka este singurul jucător incert pentru meciul cu Steaua
În prima etapă, sucevenii n-au putut conta pe serviciile a doi jucători importanţi, Alin Petrea și Dusan Sipka, fiind nevoiţi să improvizeze pe postul de inter dreapta, deoarece Sebastian Polocoșer se află la recuperare de o bună perioadă de timp după o operaţie la genunchi. Antrenorul secund al studenţilor, Iulian Andrei, speră ca echipa să continue forma bună arătată la Constanţa și-n meciul cu Steaua.
„Ne bucurăm că primul meci, cel de la Constanţa, a ieșit nesperat de bine pentru echipa noastră, cu un rezultat foarte benefic pentru echipă și imaginea clubului și a orașului. Urmează a doua deplasare consecutivă pentru noi din acest sezon, una foarte dificilă, pe terenul unei echipe ce s-a întărit foarte mult în această vară. După ce-am urmărit meciul lor de la Turda, Steaua arată complet diferit faţă de sezonul trecut, cu un inter stânga și un centru valoroși. În acest meci vom încerca să ne ridicăm la același nivel pe care l-am avut la Constanţa și să facem un meci cât mai bun. Cred că rezultatul de la malul mării ne obligă la acest lucru. Încercăm să câștigăm și la Steaua, să facem puncte și un joc cât mai aproape de ce ne dorim”, a explicat Iulian Andrei.
Tehnicianul sucevean a mai adăugat că la Constanţa s-a văzut că echipa are soluţii pentru înlocuirea jucătorilor accidentaţi, iar cine dublează postul și-a făcut treaba foarte bine, deși numeric, Universitatea nu stă foarte bine. Sucevenii au restanţe la plata salariilor, dar cred că acestea se vor rezolva după ce clubul va reuși să facă dovada contribuţiei de 10% la banii primiţi de la Primăria Suceava, iar acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare.
Etapa a II-a