Sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 9 dimineaţa, în zona centrală a municipiului reşedinţă de judeţ se va desfăşura Crosul Sucevei, eveniment organizat de Asociaţia Judeţeană de Atletism, cu sprijinul Primăriei Suceava şi al Consiliului Local, prin alocarea sumei de 50.000 de lei din bugetul local.
Evenimentul, menit să încurajeze practicarea sportului în rândul sucevenilor, a ajuns la cea de-a treia ediţie, fiind unul foarte popular şi chiar aşteptat de suceveni.
La ediţia din acest an se estimează participarea a cel puţin 600 de persoane, de toate vârstele. Participanţii vor fi răsplătiţi cu tricouri (în limita disponibilităţii acestora, fiind pregătite 600 de bucăţi), în vreme ce finaliştii vor fi recompensaţi cu medalii (60), cupe (30) şi rucsacuri (30).
Vineri se fac înscrierile pentru Crosul Sucevei
Înscrierile pentru competiţie se vor face la cortul oficial amplasat pe esplanada Casei de Cultură a municipiului Suceava, în ziua de vineri, 8 septembrie 2017, începând cu ora 10.00. Pot participa cetăţenii domiciliaţi pe raza municipiului Suceava, studenţi şi elevi din şcolile şi liceele din municipiul Suceava. Pentru înscriere, participanţii vor prezenta actul de identitate. Copiii minori de până la 14 ani trebuie să prezinte certificatul de naştere şi să fie însoţiţi de un aparţinător, care va trebui să semneze o declaraţie, prin care să-şi dea acordul în vederea participării la concurs.
Traseul competiţiei
Startul acestei competiţii va fi dat de pe esplanada Casei de Cultură a municipiului Suceava. Traseul de concurs este compus dintr-o singură buclă şi se va desfăşura astfel: Nicolae Bălcescu, Mihai Viteazul/Aleea Anastasie Crimca, Policlinică, Ștefan cel Mare, Ana Ipătescu, Giratoriu - MC Donald's, Nicolae Bălcescu. Acest traseu va fi semnalizat prin benzi de delimitare (garduri/balize de semnalizare amplasate la intersecţiile cu diverse străzi adiacente) şi va fi supravegheat de comisari (arbitri) de cursă, amplasaţi în diferite puncte ale traseului.
Necesitatea realizării acestui proiect se datorează în primul rând dorinţei populaţiei de practicare a sportului sportului, pentru sănătate.
Scopul proiectului îl reprezintă promovareasportului ca parte integrantă a modului de viaţă, în vederea creşterii sănătăţii individului şi societăţii, în vreme ce obiectivul îl constituie promovarea activităţilor sportive pentru sănătate şi recreere.