Ieri după-amiază, în prologul etapei a II-a, nou promovata Bucovina Rădăuţi a pierdut cu scorul de 4-1 meciul susţinut în deplasare, cu Aerostar Bacău. A fost primul joc pentru trupa pregătită de Daniel Bălan în actualul sezon, în condiţiile în care rădăuţenii au fost nevoiţi să stea în prima rundă.
Începutul de partidă le-a aparţinut bucovinenilor, care au deschis scorul prin Stoian, după un sfert de oră de joc. Gazdele au revenit însă în meci, asigurându-şi victoria prin reuşitele semnate de Ionuţ Artenie (4), Tudor Tudorache (29), Răzvan Adăscăliţei (64 – penalty) şi Vasile Mihăieş (74).
„Din păcate am pierdut pe fondul unor greşeli copilăreşti, cu trei goluri din faze fixe. O să facem o analiză atentă să vedem ce s-a întâmplat, pentru ca asemenea erori, care ne costă puncte şi bani, să nu se mai repete. Îmi pare rău de acest rezultat pentru că am avut şi noi ocazii şi momente de joc bun. Nu ne rămâne decât să mergem înainte, iar eu am mare încredere în aceşti copii. Mai avem mult de muncă, pentru că diferenţa de valoare dintre Liga a IV-a şi eşalonul al treilea este evidentă. Sunt încrezător că vom creşte de la meci la meci”, a declarat antrenorul rădăuţenilor, Daniel Bălan.
Bucovina a început meciul în alcătuirea Prutean – Alecsandru, Vitu, Vişinar, Antonesei – Jamilu, Ungureanu, Tironeac – Bălan, Stoian, Ionesi. Au mai intrat Dumitru, Ciobanu şi I. Mihai.
Clasament