Suceveanul Sebastian Gheorghe continuă să se menţină la cel mai înalt nivel în arbitrajul internaţional. La mijlocul acestei săptămâni, șeful Comisiei Judeţene de Arbitri a fost delegat împreună cu Ovidiu Haţegan și Octavian Șovre la meciul dintre Celtic Glasgow și Astana, din cadrul primei manșe a play-off-ului Ligii Campionilor. Partida a fost la discreţia formaţiei gazdă, care s-a impus la final cu 5-0, luând o opţiune serioasă în privinţa calificării în grupe. Interesant este că aceeași brigadă românească i-a arbitrat și anul trecut pe cei de la Celtic, însă atunci scoţienii au fost măcelăriţi cu 7-0 de Barcelona, tot în Liga Campionilor, pe Camp Nou.
Cătălin Golofca este cel de-al doilea sucevean care s-a aflat pe teren la mijlocul acestei săptămâni în Liga Campionilor. Mijlocașul în vârstă de 27 de ani a jucat titular, evoluând 57 de minute pentru FCSB în confruntarea de la Lisabona, cu Sporting, din turul play-off-ului, încheiată nedecis. Golofca a avut o ascensiune fulminantă în ultimul an și jumătate, ajungând în urma evoluţiilor foarte bune de la FC Botoșani și FCSB să bată la porţile echipei naţionale. Acesta se află în lotul lărgit al României pentru meciurile cu Armenia și Macedonia din preliminariile Campionatului Mondial din Rusia.
„Cătălin Golofca este un jucător de mare viteză, ne-a arătat o serie de acţiuni impresionante la Botoşani şi sper să se adapteze la un stil mai tehnic, mai combinativ la noua sa echipă. Se află în atenţia noastră”, a declarat selecţionerul Christoph Daum.
Reprezentativa României va înfrunta, pe 1 septembrie, pe Arena Naţională, selecţionata Armeniei, urmând ca pe 4 septembrie să se dueleze cu Muntenegru, la Podgorica.