Oraşul Cernăuţi a găzduit în intervalul 5-10 august cea de-a XVI-a ediţie a Turneului celor 4 Regiuni. La întrecerea dedicată tinerilor fotbalişti în vârstă de 16 ani au participat combatantele tradiţionale, şi anume selecţionatele regiunilor Schwaben (Germania), Mayenne (Franţa), Suceava (România) şi Cernăuţi (Ucraina).
Turneul din acest an s-a încheiat cu victoria echipei franceze, formaţia suceveană, antrenată de Claudiu Sevaciuc, Aurel Constantin şi Ciprian Anton, încheind întrecerea pe locul 4. Ai noştri au fost învinşi în primul meci cu 4-1 de Mayenne, după care au cedat la penalty-uri (4-5) în celor din Schwaben, pentru ca în ultimul joc să treacă cu 4-3 de Cernăuţi, tot în urma loviturilor de departajare. Locurile 2 şi 3 au fost ocupate în clasament de grupările din Germania şi Ucraina.
„Chiar dacă am încheiat pe locul 4, s-a văzut un progres în jocul echipei noastre comparativ cu ultimii ani, ceea ce ne dă speranţe că în ediţiile următoare ne vom putea lupta pentru câştigarea turneului”, a declarat Ciprian Anton.
Formaţia suceveană a fost alcătuită din juniori care s-au remarcat pe parcursul sezonului trecut în campionatul republican şi cel judeţean.
O singură dată, în 2011, a reuşit selecţionata Sucevei să triumfe la Turneul celor 4 Regiuni.