Componenţii secţiilor de tir cu arcul de la Clubul Sportiv Municipal Suceava şi Clubul Sportiv Şcolar din Rădăuţi, pregătiţi de antrenorii Roza şi Alexandru Deneş, au continuat forma foarte bună în care se află în acest an şi la Cupa României. Competiţia ce s-a încheiat duminică a strâns la Amara cei mai buni arcaşi din România, la toate categoriile de vârstă, seniori, juniori I, cadeţi, juniori II şi copii. La nivelul seniorilor, Andrei Dănilă, de la CSM Suceava, a reuşit să câştige medalia de aur, într-un concurs în care s-a tras pe distanţa de 70 de metri. Tot la seniori, colega sa de la CSM Suceava Ioana Trufin a câştigat argintul, cei doi arcaşi pregătiţi de Roza Deneş urcând pe podium şi-n concursul pe echipe mixte, unde au câştigat medalia de argint.
CSŞ Rădăuţi a reuşit prin sportivii săi să obţină nu mai puţin de 10 medalii naţionale la nivelul juniorilor şi copiilor, ocupând locul III în clasamentul pe cluburi, după clubul din Deva şi Steaua Bucureşti.
Astfel, la categoria copilelor, Anda Halus a câştigat medalia de aur într-o probă în care a tras pe distanţa de 30 de metri. La juniori II, unde ţintele au fost la 50 de metri, Alexandra Forray a câștigat prima poziție, în timp ce colega sa Sabina Dia a urcat pe a treia treaptă a podiumului tot la junioare II, iar Tudor Buzilă a câştigat aurul șa Cupa României, la aceeaşi categorie de vârstă.
CSŞ Rădăuţi a câştigat prin sportivii săi şase medalii de aur, una de argint şi trei de bronz
La cadeţi, Mădălina Amăiestroaie a câștigat medalia de aur pe distanţa de 60 de metri, podiumul categoriei fiind completat de colega sa Ilinca Fecioru, ce a câştigat medalia de bronz. O altă medalie de aur a sportivilor de la CSŞ Rădăuţi, pregătiţi de Alexandru Deneş, a fost câştigată de Simona Amăiestroaie la juniori I, unde distanţa a fost aceeaşi ca şi la seniori, 70 de metri, categorie unde Cosmin Sbiera a terminat al doilea. Cei doi sportivi de la Rădăuţi au urcat pe podium şi-n proba pe echipe mixte la seniori, unde au câştigat bronzul naţional.
Tot în concursul pe echipe mixte, dar la juniori I, Tudor Buzilă şi Alexandra Forray au reuşit să obţină aurul naţional, acesta fiind a șasea medalie de aur câştigată de lotul clubului CSŞ Rădăuţi.
„Sportivii noştri au reuşit rezultate foarte bune la această Cupă a României, atât din punct de vedere al punctajelor, cât şi al locurilor ocupate. În acest an, secţiile de la CSM Suceava şi CSŞ Rădăuţi au rezultate mult mai bune decât anul trecut atât în sală, cât şi-n aer liber, şi după toate calculele noastre avem şanse mari să terminăm anul cu alte medalii la naţionalele de seniori, juniori I şi la field. Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava pentru sprijinul financiar pe care-l acordă secţiei de tir cu arcul de la CSM Suceava”, a declarat antrenoarea Roza Deneş.
În luna septembrie, arcaşii din judeţ vor lupta pentru medalii la naţionalele de seniori şi juniori I ce vor avea loc la Aninoasa, dar şi la Campionatul Naţional de Field, în pădurile din Cluj.