Unul dintre cele mai galonate cluburi particulare de fotbal din judeţul Suceava, ACS Juniorul Suceava, va participa în acest an pentru prima dată într-o competiţie de seniori, şi anume în Campionatul Judeţean, Liga a IV-a, competiţie în care s-au mai înscris în această vară şi alte două şcoli de fotbal pentru copii şi juniori, Omnia Suceava şi Liceul cu Program Sportiv Suceava. Mai mult, cele trei noi echipe din eşalonul patru vor avea şi echipă de juniori A1, aşa cum prevede regulamentul de desfăşurare a Ligii a IV-a. Marţi, clubul ACS Juniorul Suceava a organizat pe stadionul Metalul din municipiul Suceava o a doua acţiune de selecţie în vederea formării loturilor celor două echipe, trial la care au fost prezenţi aproximativ 30 de jucători din municipiul Suceava şi din judeţ, fotbalişti cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani.
„Am făcut în această săptămână o nouă acţiune de selecţie şi vom mai face una săptămâna viitoare, la care vor participa în special jucători tineri, de perspectivă, din judeţ. Tot săptămâna viitoare vrem să ne definitivăm un lot de 15-16 jucători pentru echipa de seniori ce va juca în Liga a IV-a, dar şi pentru cea de juniori A1. Pentru echipa de seniori ne vom baza pe un schelet format din 5-6 jucători de 22-23 de ani, la care se vor adăuga jucători foarte tineri, de perspectivă. Ne-am gândit să facem acest proiect cu echipa de seniori şi de juniori I, tocmai în ideea ca jucătorii pe care-i descoperim şi formăm la clubul nostru să aibă continuitate în activitatea lor, iar aşa avem un ciclu complet până la seniori. După trialul de săptămâna viitoare mai avem trei săptămâni până la începerea campionatului, timp în care ne dorim să facem câteva partide test, dar şi cel puţin trei antrenamente pe săptămână”, a declarat antrenorul secund al noii echipe de seniori, Bogdan Pantea, tehnician ce se va ocupa de formaţia din Liga a IV-a alături de antrenorul principal, Mihai Guriţă.
Vlad Hânţescu va fi portar la seniori şi antrenor secund la o grupă de juniori
Fostul portar al Forestei Suceava Vlad Hânţescu a fost cooptat şi el în acest proiect al clubului ACS Juniorul Suceava, alături de Mihai Guriţă şi Bogdan Pascal. Astfel, Hânţescu va fi portarul echipei de seniori de la Juniorul, dar în acelaşi timp se va ocupa de pregătirea portarilor şi va fi antrenor secund la grupa de copii sub 10 ani. Şi-n acest an ACS Juniorul Suceava va avea multe grupe de copii şi juniori implicate în competiţii, cea mai mare fiind cea sub 15 ani, unde clubul va participa cu două echipe în campionatul juniorilor C, o grupă sau două la cei sub 13 ani, două grupe la copiii sub 11 ani şi patru echipe în Interliga Naţională, câte una la fiecare dintre cele patru categorii, copii născuţi în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011.