Municipiul Rădăuţi a găzduit la finele săptămânii trecute, sâmbătă, 8 iulie, a treia ediţie a turneului internaţional de lupte greco-romane dotat cu „Cupa Bucovina”, competiţie la care au participat aproape o sută de sportivi din patru ţări, alături de sportivii români. Mai precis, pe saltelele instalate în sala de sport a municipiului s-au întrecut luptători din lotul naţional de cadeţi al Suediei, lotul de cadeţi din Grecia, lotul României, sportivi din Republica Moldova şi Ucraina, cât şi sportivi de la cluburile din Satu Mare, Bacău, Piatra Neamţ, Suceava, Botoşani şi Rădăuţi.
După meciuri extrem de disputate cu răsturnări de scor, câştigătorii concursului sunt următorii: copii 1 categoria 33 kg - Gavril Cosmin, CS Botoşani; cadeţi categ. 68 kg - Botez Lorenzo, SCM Bacău; categ. 60 kg - Nathan Fihillips, Suedia; cadeţi categ. 50 kg - Nicolas Ohlen, Suedia; cadeţi 55 kg - Stoica Manuel, CS Botoşani; juniori 1 categ. 66 kg - Dosoftei Alexandru, CSS Bacău; juniori 1 categ. 76 kg - Agache Adrian, LPS Suceava; juniori 1 categ. 86 kg - Buhaiev Illia, Ucraina; juniori 1 categ. 98 kg - Trufan Ciprian, CSM Bucovina Rădăuţi; copii 1 categ. 54 kg - Balan Ioan, CSM Suceava; copii 1 categ. 42 kg - Botez Igor, SCM Bacău; copii 2 categ. 32 kg - Lungu Costel, CSM Bucovina Rădăuţi; cadeţi 100 kg - Grigorean David, CSM Bucovina Rădăuţi; copii 1 categ. 85 kg - Mihalache Cosmin, LPS Suceava; copii 1 categ. 58 kg - Boicu Gheorghiţă, CSM Bucovina Rădăuţi; copii 1 categ. 50 kg - Pop Bogdan, LPS Suceava; cadeţi 85 kg - Iftode Relu, CS Botoşani; copii 2 categ. 42 kg - Papageorgia Giorgos, Grecia; copii 2 categ. 35 kg - Dediu Felix, CSM Suceava.
Federaţia Română de Lupte a fost reprezentată de antrenorul federal Petrică Onciu şi de şeful comisiei de competiţii, Gherman Crişan, iar supervizarea arbitrajului a fost făcută de o reprezentantă a Federaţiei Internaţionale. Ediţia din acest an a competiţiei a fost organizată de oamenii de sport Radu Munteanu şi Florin Rusu, şi de CSM Bucovina Rădăuţi, CSS Rădăuţi, Asociaţia Club Sportiv Star Rădăuţi şi Primăria municipiului Rădăuţi.