Deşi sunt în vacanţă, şapte dintre componenţii echipei de handbal seniori CS Universitar din Suceava vor participa, în perioada 1-8 iulie, la Campionatul European Universitar, competiţie ce se va desfăşura în oraşul Malaga, din Spania. Echipa Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a câştigat dreptul de a reprezenta România la europene după ce a câştigat turneul final al Campionatului Naţional Universitar, ce s-a desfăşurat în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv din Suceava.
Dacă la naţionale au putut să participe toţi componenţii echipei CSU, ce sunt studenţi, în deplasarea din Spania vor merge doar cei ce au vârsta până-n 30 de ani. Astfel, în locul echipei universitare din Suceava se regăsesc şapte dintre jucătorii ce evoluează în Liga Naţională la Suceava, mai exact Adi Târzioru, Gabriel Burlacu, Bogdan Baican, Mihai Sandu (jucător ce a revenit în această vară la Universitatea), Andrei Olariu, portarul Cristian Tcaciuc şi Cătălin Costea, ultimul reuşind să se refacă după o entorsă suferită în ultima etapă din play-out, în meciul de acasă cu CSM Satu Mare. Alături de cei şapte, în lotul Universităţii din Suceava se mai regăsesc alţi cinci studenţi, care au practicat handbalul la nivel de juniori sau care au evoluat şi-n eşalonul secund la seniori. Lotul sucevean în care se mai regăsesc doi antrenori şi un kinetoterapeut va pleca sâmbătă spre Spania, la Campionatul European Universitar fiind angrenate 12 ţări de pe continent. Alături de suceveni, la europene vor pleca şi studentele de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, care va reprezenta România în competiţia continentală a fetelor.
Pentru această competiţie, sucevenii şi-au propus o clasare în primele patru echipe, asta în condiţiile în care nu-şi cunosc adversarii pe care-i vor întâlni în teren, în Spania.