Echipa de rugby juniori sub 17 ani LPS Suceava, pregătită de Dumitru Livadariu, a încheiat turneul final al naţionalelor de rugby în 7 pe poziţia a cincea. Sucevenii au pierdut primul meci din grupa turneului de la Bârlad cu scorul de 14 – 19 în faţa celor de la CSŞ 2 Baia Mare, echipă ce a devenit la final campioană naţională. În meciul doi, LPS-ul s-a impus cu 26 – 19 în disputa cu RC Braşov, iar mai apoi a pierdut cu 0 – 27 în partida cu CT Dinicu Golescu, echipă ce a luat bronzul.
Duminică, în meciul pentru locurile 5 – 6, sucevenii au reuşit să se impună cu 19 – 14 în faţa LPS-ului din Focşani, terminând astfel în primele cinci echipe din ţară.
„Sunt mulţumit de comportarea jucătorilor şi cred că dacă eram mai atenţi cu Baia Mare am fi putut câştiga şi am fi avut un culoar favorabil. Pentru noi este onorant c-am ajuns la turneul final, cu o echipă ce promite pentru sezonul viitor şi jucători ce cu siguranţă vor ajunge la seniori la Suceava. Avem o colaborare foarte bună cu echipa CSM şi sper să ne lase să ne antrenăm pe terenul de la Unirea”, a declarat Dumitru Livadariu. LPS Suceava a participat la turneul final cu un lot format din jucătorii: Chirilă, Cuziac, Cozma, Ianoş, Gigica, Pascu, Traci, Boian, Atodiresei, Jalbă, Tătar, Cozma şi Munteanu.