Sensibili la soarta Forestei, membrii galeriei Comando Bukowina s-au prezentat ieri după-amiază în faţa Primăriei Suceava într-o acţiune de susţinere a grupării sucevene, care se confruntă cu mari probleme financiare, aflându-se în imposibilitatea de a încheia campionatul. Fanii au arborat un banner cu textul „Un ultim strigăt de disperare / Să vă treziţi din nepăsare!”, sperând ca apelul lor să fie luat în seamă de autorităţile locale şi judeţene, dar şi de oamenii cu dare de mână din zonă.
Cel mai vârstnic suporter prezent ieri la mitingul din faţa primăriei,Emilian Lucaci, a declarat: „Eu am o vârstă destul de înaintată şi sunt un mare iubitor al fotbalului sucevean. Merg pe stadionul Areni de copil şi am văzut pe viu toate meciurile mari din istoria fotbalului autohton, fie că a fost vorba de CSM Suceava, Bucovina, Foresta sau Rapid. Fiecare echipă a însemnat ceva în memoria microbiştilor suceveni, fiecare a fost frumoasă în felul ei, marcând diferite etape din existenţa acestui frumos sport în Bucovina. Foresta traversează un moment greu şi nu trebuie lăsată să moară. În vremuri de criză intervin momente delicate în viaţa fiecărui club, dar noi, ca şi comunitate, trebuie să fim uniţi şi să nu privim nepăsători la dispariţia unei echipe care în urmă cu câteva luni a făcut ca stadionul Areni să fie neîncăpător la cel mai important eveniment din Suceava ultimilor ani, este vorba de meciul cu Steaua. Oraşul nostru are o tradiţie în fotbal, iar dacă vom lăsa Foresta să moară, nu ştiu când vom mai avea altă echipă competitivă, fiind nevoiţi să o luăm de la capăt din Liga a V-a. Suntem un judeţ important şi cred că nu doar primăria, ci şi Consiliul Judeţean, care din păcate nu dă nici un ban la sport, se pot implica alături de firme de calibru pentru a salva echipa de fotbal în ceasul al doisprezecelea”.