Baza sportivă „Micul As” din Iaşi a găzduit zilele trecute o nouă ediţie a Memorialului „Tărcuţă – Volf” la tenis de câmp pentru seniori, competiţie aflată în circuitul federaţiei de specialitate. Ca de fiecare dată, sucevenii s-a prezentat în număr mare la concurs şi nu s-au întors acasă cu mâna goală.
Astfel, finala categoriei de vârstă +30 de ani s-a disputat între doi tenismeni de la clubul Select Suceava. Câştig de cauză a avut de această dată câmpulungeanul Relu Ifrim. Învinsul, Florin Popovici Dumbravă, s-a consolat însă cu succesul înregistrat în ultimul act al probei de dublu, acolo unde a făcut pereche cu ieşeanul Daniel Ungureanu.
Tot o finală sută la sută suceveană a avut loc şi la categoria de vârstă +45 de ani, acolo unde Viorel Negru a trecut greu de Alex Năstasă, după un meci foarte spectaculos. Cei doi au făcut pereche şi în proba de dublu a categoriei, terminând întrecerea pe locul al treilea, în spatele rădăuţenilor Nicolae Iliuţ şi Constantin Bălan.
La categoria +55 de ani cel mai în formă s-a dovedit a fi Gigi Berariu, de la clubul Select, care a trecut în două seturi de ieşeanul Sandu Negara, în meciul decisiv pentru titlu.