Timp de patru zile, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a fost în premieră, gazda turneului final al Campionatului Național Universitar la handbal masculin. În această ultimă fază a competiției au ajuns un număr de opt echipe, inclusiv cea suceveană, care după patru meciuri disputate a reușit al doilea titlu de campioană națională, după cel de acum 7 ani. Cele opt echipe au fost împărțite în două grupe, jocurile disputându-se în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” și cea a Liceului cu Program Sportiv. Cu un lot format în majoritate din sportivi ce activează în Liga Națională, la care s-au adăugat antrenorii Adrian Chiruț și Iulian Andrei, universitarii suceveni au câștigat fără probleme cele trei meciuri din grupă, cu 39 – 9 în fața echipei Academiei de Studii Economice București, cu 45 – 16 în disputa cu Universitatea Pitești și cu 51 – 22 în meciul contra campioanei de anul trecut, echipa Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. În cealaltă grupă, primul loc a fost adjudecat de vicecampioana en-titre, Universitatea „Transilvania” din Braşov, care a câștigat toate meciurile disputate în prima fază.
Finala mare a fost și cel mai spectaculos meci al competiției
Finala avea să fie una foarte spectaculoasă, cu un ritm foarte bun și două echipe ce-au făcut risipă de energie, dar și spectacol. Primele 10 minute au fost echilibrate, dar mai apoi, universitarii suceveni conduși de pe bancă de profesorul și antrenorul Petru Ghervan au avut o perioadă foarte bună, în care și-au surprins adversarii pe faza a doua, dar mai ales pe contraatac, iar la pauză era deja 23 – 11, experiența superioară, dar și pregătirea fizică mai bună spunându-și cuvântul. În partea a doua, în teren au intrat și Adrian Chiruț și portarul Iulian Andrei, care au revenit la acest turneu în teren după o pauză de un an și jumătate de când au renunțat la cariera de jucător. Chiruț a reușit cinci goluri, iar secundul de la CSU, portarul Iulian Andrei a reușit și el un gol din poartă-n poartă, scor final 41 – 28. Medalia de bronz a fost câștigată de Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, scor 37 – 29 în disputa cu Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, după o primă repriză echilibrată și o a doua în care ardelenii s-au distanțat decisiv, cele două echipe întâlnindu-se și săptămâna trecută, în Divizia A. Pe locul V s-a clasat Universitatea din Pitești, după 27 – 26 cu universitarii din Craiova, iar pe locul VII s-a situat ASE București, câștigătoare cu 31 – 24 în meciul de clasament cu echipa U.M.F. „Carol Davila” București. La festivitatea de premiere oficiată de directorul CSU Suceava, Sorin Rață și directorul adjunct din cadrul Federației Sportului Școlar și Universitar, Constantin Căliman au fost acordate și patru premii individuale. Astfel, Ali Petrea de la Suceava a fost declarat cel mai tehnic jucător, Alexandru Coman (Cluj) a primit titlul de cel mai bun portar, Vlad Mladin (Tg. Jiu) a fost cel mai tânăr jucător, iar Alexandru Draia (Cluj) a fost golgheterul competiției.
Antrenorul și profesorul Petru Ghervan crede că acest turneu a fost unul foarte benefic pentru jucătorii de la CSU Suceava
La finalul turneului de la Suceava, profesorul și antrenorul sucevenilor, Petru Ghervan a fost de părere că cele patru meciuri au fost extrem de utile pentru jucătorii de la CSU, deoarece i-a ținut într-o formă foarte bună înaintea începerii returului din play-out-ul Ligii Naționale.
“Faptul că ne-am adjudecat acest titlu este o dovadă că Suceava este bine situată în handbalul universitar. Un titlul universitar câștigat o data la șapte ani înseamnă însă o performanța destul de rară ținând cont de sprijinul pe care handbalul din Suceava îl are de la Universitate. În precedenții ani nu am reușit să participăm la un asemenea turneu pentru că n-am vrut să perturbăm programul pe care echipa îl avea în campionat. Jucătorii noștri sunt în priză pentru că au un obiectiv foarte important de îndeplinit în Liga Națională, iar un asemenea turneu le-a dat vigoare, moral și cred că a fost benefic pentru toată lumea. Mulțumesc pentru sprijin conducerii USV, colegilor și studenților voluntari de la Facultatea de Educație Fizică și Sport și Federației Sportului Școlar și Universitar”, a declarat antrenorul Petru Ghervan.
Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava a folosit un lot de 14 jucători: Cristi Tcaciuc, Iulian Andrei – Adrian Chiruț, Gabriel Burlacu, Andrei Olariu, Lucian Preda, Bogdan Baican, Florin Ciubotariu, Adi Târzioru, Cătălin Costea, Adi Mitrea, Alin Petrea, Cristi Bursuc și Ioan Tcaciuc.
Campionatului Național Universitar a fost organizat de Ministerul Educației Naționale, prin Federația Sportului Școlar și Universitar, în parteneriat cu Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Federația Româna de Handbal, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Clubul Sportiv Universitar din Suceava, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Asociația Județeană de Handbal Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava și Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Suceava.