În afara meciului FC Braşov – Dacia Unirea Brăila, care se va juca astăzi, la sfârşitul săptămâni trecute s-au disputat partidele etapei a XXXII-a a Ligii secunde la fotbal. Foresta nu a evoluat în această rundă, pentru că formaţia cu care ar fi trebuit să dea piept, Şoimii Pâcota, a fost exclusă din competiţie încă din turul campionatului. Din cauza faptului că au fost nevoiţi să stea în această etapă, sucevenii au fost depăşiţi în clasament de CS Afumaţi, coborând pe poziţia a 11-a în ierahie.
Următorul meci de campionat al sucevenilor va avea loc sâmbătă, pe 6 mai, când vor da piept pe Areni cu Luceafărul Oradea, de la ora 11.00.
În altă ordine de idei, situaţia grea de la Foresta pare să-şi fi găsit rezolvare. Conducerea clubului a făcut rost de banii necesari achitării datoriei de 300.000 de lei către Finanţe, astfel că, în următoarea şedinţă a Consiliului Local ar putea fi deblocată prima tranşă din cei 1.500.000 de lei alocaţi fotbalului pe anul 2017.
Rezultate înregistrate în etapa a XXXII-a:
Clasament
Notă: Şoimii Pâncota şi ACS Berceni s-au retras din campionat înainte de finalul turului şi toate rezultatele obţinute până în acel moment le-au fost anulate. Unirea Tărlungeni şi CSM Râmnicu Vâlcea s-au retras din campionat după finalul turului şi vor pierde cu 3-0 „la masa verde” toate meciurile pe care le mai au de disputat până la finalul sezonului.