Secția de box a clubului CSM Suceava se poate lăuda cu o serie de pugiliști foarte talentați. Unul dintre aceștia este Laurențiu Valentin Ungureanu, în vârstă de doar 15 ani. Acesta este deja un obișnuit al lotului național de juniori, alături de care a participat zilele trecute la un puternic concurs în Transnistria, la Tiraspol, acolo unde a avut posibilitatea să-și măsoare forțele cu sportivi bine cotați, proveniți din fostele republici sovietice. Laurențiu a luptat dezinvolt și a câștigat ambele meciuri din program, lăsând o bună impresie. „Am vorbit cu antrenorii de la lot și s-au declarat mulțumiți de prestația sa. Este un pugilist cu multe calități, iar dacă va rămâne la fel de serios în continuare, are toate șansele să-și facă un nume prin box. Acum, pentru el urmează două concursuri foarte importante, campionatele naționale de juniori și Europenele din Bulgaria, așa că trebuie să rămână foarte concentrat. Cei de la lot mi-au cerut să-l las să se antreneze în această perioadă la Centrul Olimpic de la Brăila, însă eu am preferat să-l țin la Suceava, pentru a se pregăti sub stricta mea supraveghere. Sper să nu apară probleme de sănătate, astfel încât să ne putem prezenta în concursuri la potențialul maxim”, a declarat antrenorul Andu Vornicu.