Cele nouă ramuri sportive din cadrul Clubului Sportiv Municipal Suceava, rugby, canotaj, volei, atletism, hochei pe gheaţă, lupte greco-romane, tir sportiv, tir cu arcul și box, vor beneficia anul acesta de 500.000 de lei de la bugetul local al municipiului reședință de județ.
Finanțarea pentru CSM Suceava a fost aprobată în cadrul ședinței extraordinare de vineri a Consiliului Local Suceava, după ce, la finele lunii anterioare, proiectul a fost respins, după ce amendamentul propus de PSD, de modificare a sumelor alocate, nu a întrunit voturi suficiente.
Contre pe tema finanțării CSM au fost și în ședința de vineri, când amendamentul PSD, inițiat de Vasile Mocanu, același ca data trecută, de diminuare cu 10.000 de lei a fondurilor alocate pentru tir sportiv şi tir cu arcul, în favoarea luptelor greco-romane, nu a trecut.
„Obiectul contractului de asociere este promovarea imaginii municipiului prin practicarea activităților sportive ale CSM la nivel de performanță. Interesul nostru este să facem o promovare la maximul posibil, ar fi trebuit să avem o anexă cu rezultatele sportive pe fiecare ramură în parte. Proiectul este din start greșit”, a spus Vasile Mocanu, justificând votul negativ dat de PSD atât data trecută, cât și acum.
În schimb a trecut un alt amendament, inițiat de Cristi Crețu (PNL), în urma căruia secția de lupte greco-romane nu doar că nu a primit cei 10.000 de lei în plus ceruți de aleșii PSD, ba chiar i s-a redus bugetul cu 5.000 de lei față de cel din proiectul inițial. Banii respectivi ausuplimentat finanțarea secției de box.
Lungu: „Sumele au fost alocate în baza solicitărilor făcute de Clubul Municipal Sportiv”
Pentru că respingerea finanțării CSM în ședința de Consiliu Local din martie a stârnit multe discuții și reproșuri, la adresa tuturor, primarul Ion Lungu a vrut să lămurească din start lucrurile:
„M-au întrebat și pe mine oamenii dacă erau corect împărțiți banii, de s-a ajuns la o asemenea situație. Împărțirea sumelor nu a fost făcută pe criterii arbitrare, de cineva din primărie. Este solicitarea celor de la CSM, nu am pus în proiect alte sume decât cele cerute. Consilierii locali au dreptul să facă amendamente, să împartă banii cum consideră mai bine, dar eu nu am nici un drept și nici o putere”.
Ovidiu Milici, liderul consilierilor locali ALDE, care de această dată au votat „pentru” la asigurarea finanțărilor necesare la CSM, a ținut să justifice decizia anterioară:
„S-au iscat atâtea discuții pe marginea acestui proiect... Noi, consilierii ALDE, nu am fost împotriva finanțării CSM, am vrut doar o împărțire mai echilibrată, pentru că am considerat că în raport cu alte discipline, boxul și luptele greco-romane aduc performanțe, în condiții dificile. Primăria nu poate finanța la nesfârșit toate aceste activități sportive, mai este nevoie și de implicarea mediului privat. Dacă se va continua așa, e clar că sportul va fi menținut într-o stare de semi-comă”.
Proiectul de finanțare de la bugetul local a ramurilor sportive din cadrul CSM Suceava a fost aprobat cu 15 voturi "pentru" (PNL, ALDE și PMP) și 7 abțineri (PSD).
Cum sunt distribuite fondurile alocate CSM:
3. volei – 65.000 lei
4. atletism – 50.000 lei
5. hochei pe gheață – 30.000 lei
6. lupte greco-romane – 25.000 lei (inițial erau 30.000 lei)
7. tir sportiv – 25.000 lei
8. tir cu arcul – 25.000 lei
9. box – 25.000 lei (inițial erau 20.000 lei)