Săptămâna aceasta s-au disputat meciurile etapei a III-a din Liga Companiilor la fotbal pe teren redus. S-au înregistrat şi primele rezultate de egalitate, astfel că, învingătoare la loviturile de departajare, Egger şi Comtransport au primit câte două puncte, în vreme ce Apărătorii şi Norocel trebuie să se mulţumească cu un singur punct.
Mai trebuie precizat că din motive obiective a apărut o modificare în structura competiţiei, în condiţiile în care echipa Simba a luat locul celor de la Prodalcom pe tabloul de concurs. Conform regulamentului, rezultatele înregistrate de Prodalcom până acum au fost anulate, urmând ca Simba să dispute întâlnirile din primele trei etape treptat, pe parcursul următoarelor săptămâni.
Firma Bergenbier, Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret rămân şi pe mai departe parteneri oficiali ai competiţiei organizate de Civica Sport Center şi Monitorul de Suceava.
Trebuie menţionat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea naţională cu acelaşi nume, care activează sub egida Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România, având colaborări în Bucureşti şi în mai multe judeţe din România. În baza acestei colaborări, echipele doritoare vor putea participa în intervalul 26-29 iulie la Super Liga Companiilor, o competiţie estivală de relaxare care va avea loc pe litoralul românesc, la Mangalia.
Rezultate complete înregistrate în etapa a III-a:
Civica-Management Account – Celestin 5-7
Au marcat: Dănilă (4), Vrabie, respectiv Filip (4), C. Avasiloaie (2), Guliciuc.
Global Design – Autogray-Fan Courier 1-4
Au marcat: Ciornei, respectiv Găenariu (2), Sidău, Agapi.
Apărătorii – Egger 4-4 (1-2 la penalty-uri)
Au marcat: Apetrei (2), V. Grosu, Mandache, respectiv Pojoga (2), L. Grămadă (2)
AD Auto Total – Taco Loco 9-2
Au marcat: Şperlă (4), Homneac (2), Chitic, Terteş, Mihuţă (autogol), respectiv Munteanu, Cozorici.
Comtransport – Norocel 3-3 (2-1 după penalty-uri)
Au marcat: Adochiţei (2), Moroşan, respectiv Apăvăloaie (2), Zepciuc.
Sănătatea – Railex 3-6
Au marcat: Bondaru, Bărbunc, Nechifor, respectiv Corban (3), Cazan, Vornicu, Lelcu.
Trecătorul – Ecuator 9-2
Au marcat: Blându (4), B. Grămadă (3), Puraveţ (2), respectiv Vouciuc, Clim.
Dedeman – Bucovina Bus 11-4
Au marcat: Luţac (4), Lăcătuş (4), Tocar, Ciotu, C. Haidău, respectiv Vlaslavchi (3), Antonovici.
Muşatinii – ISU Suceava 1-2
Au marcat: Abdulacai respectiv A. Ungureanu, Ursu
Săptămâna aceasta s-au disputat şi două meciuri în avans din etapa a VII-a:
AD Auto Total – Comtransport 2-4
Au marcat: Homneac (2), respectiv Adochiţei (2), Enache, Miron.
Egger – Simba 8-1
Au marcat: L. Grămadă (4), Copp (2), Casandra, Antonovici, respectiv Curaliuc.
Clasament
1. Egger 4 3 1 0 26-14 11
2. Railex 3 3 0 0 22-9 9
3. Celestin 3 3 0 0 16-7 9
4. Valexin 2 2 0 0 11-2 6
5. Trecătorul 3 2 0 1 19-11 6
6. Dedeman 3 2 0 1 18-11 6
7. Muşatinii 3 2 0 1 9-6 6
8. ISU Suceava 3 2 0 1 19-8 6
9. Autogray-Fan Courier 3 2 0 1 9-7 6
10. Comtransport 4 1 1 2 12-12 5
11. Apărătorii 3 1 1 1 10-12 4
12. Sănătatea 2 1 0 1 9-9 3
13. AD Auto Total 4 1 0 3 15-17 3
14. Global Design 3 1 0 2 4-10 3
15. Taco Loco 3 1 0 2 8-15 3
16. Norocel 3 0 1 2 6-19 1
17. Simba 1 0 0 1 1-8 0
18. Civica-Management Account 2 0 0 2 9-16 0
19. Ecuator 3 0 0 3 7-20 0
20. Bucovina Bus 3 0 0 3 6-22 0
Iată cum se prezintă programul etapei a IV-a:
Luni, 10 aprilie, ora 18.00: Taco Loco – Civica-Management Account
Luni, 10 aprilie, ora 19.00: Bucovina Bus – Apărătorii
Luni, 10 aprilie, ora 20.00: Railex – Valexin
Marţi, 11 aprilie, ora 18.00: Autogray-Fan Courier – AD Auto Total
Marţi, 11 aprilie, ora 19.00: Simba – Trecătorul
Marţi, 11 aprilie, ora 20.00: Ecuator – Dedeman
Miercuri, 12 aprilie, ora 18.00: Celestin – Sănătatea
Miercuri, 12 aprilie, ora 19.00: Muşatinii – Comtransport
Joi, 13 aprilie, ora 18.00: Norocel – Global Design
Joi, 13 aprilie, ora 19.00: Sănătatea – Simba (meci restant din etapa a II-a)
Vineri, 14 aprilie, ora 18.00: ISU Suceava – Egger
Vineri, 14 aprilie, ora 19.00: Trecătorul – Taco Loco (meci în avans din etapa a VII-a)