Echipa de handbal a Universităţii Suceava încheie returul Ligii Naţionale cu o partidă pe teren propriu, în faţa celor de la Politehnica Timişoara, sâmbătă, de la ora 18.00, în sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava. Chiar dacă punctele puse în joc nu sunt foarte importante pentru ambele echipe, deoarece vor evolua în turnee diferite în faza următoare a campionatului, universitarii îşi doresc să încheie sezonul regulat cu o victorie, fie ea şi de palmares. Sucevenii sunt conştienţi că vor avea o misiune dificilă, în faţa unei echipe ce a jucat în cupele europene în acest sezon şi s-a impus în meciul tur la opt goluri, scor 33 – 25.
„Este ultima etapă din sezonul regulat în care întâlnim o echipă cu foarte mulţi jucători străini şi cu mari ambiţii în Liga Naţională. Noi ne-am pregătit foarte bine pentru acest meci şi sperăm ca suporterii să vină la sală într-un număr cât mai mare să ne susţină aşa cum au făcut-o şi până acum”, a declarat extrema studenţilor, Lucian Preda.
Antrenorul secund al Universităţii Suceava, Iulian Andrei, speră ca echipa suceveană să termine sezonul regulat cu o victorie, înaintea unui turneu play-out cu meciuri mult mai grele decât în campionat.
„Am ajuns în ultima etapă a returului, după un sezon regulat în care ne-am fi dorit mai mult, dar din păcate suntem în play-out şi cred că anul acesta atât am putut realiza, dar sperăm ca-n sezonul viitor să fie mai bine. Va fi un turneu play-out greu, în care ne aşteaptă multe meciuri dificile, în care ne vom bate pentru locurile 9-10 cu Focşani şi Steaua, locuri ce nu duc la baraj. Plecăm în acest turneu de pe locul 9 şi sper să ne menţinem aici până la final, pentru a scăpa de grijile unui baraj. Avem un ultim meci cu Timişoara, o partidă pe care am vrea s-o câştigăm şi să încheiem sezonul regulat cu bine. Întâlnim o echipă puternică, ce cu siguranţă nu ocupă locul pe care şi l-a dorit, deoarece a avut un sezon mai slab decât anul trecut. Noi ne dorim să facem un meci bun şi cred că băieţii sunt pregătiţi să ofere publicului o nouă victorie”, a explicat Iulian Andrei.
Sucevenii speră să primească o tranşă de bani până la începerea play-out-lui
Situaţia financiară a Clubului Sportiv Universitar din Suceava nu este nici pe departe una roz, şi asta deoarece are restanţe faţă de jucători de peste patru luni. Totuşi, studenţii speră să primească o parte din bani până la primul meci din play-out, mai ales că primarul Ion Lungu a promis că vor veni bani la echipă după 6 aprilie, pe un alt proiect de finanţare.
„Situaţia financiară nu s-a schimbat, dar avem promisiuni de la primărie că după 6 aprilie vom primi o parte din bani. Sperăm să se rezolve cât mai repede această problemă deoarece începem play-out-ul şi jucătorii sunt cu moralul la pământ din acest punct de vedere. E foarte greu şi pentru noi, deoarece de mai bine de patru luni nu am primit bani şi oricât de profesionist ai fi, psihicul este afectat, deoarece nu poţi să treci peste problemele astea. După ce ieşi de la antrenament sau de la meci te izbeşti de problemele vieţii de zi cu zi, unde fără bani nu ai ce să faci”, a explicat antrenorul Iulian Andrei. Acesta a mai adăugat că, din fericire, clubul nu are restanţe la stat, şi asta deoarece când vin banii de la Primăria Suceava, prima dată se face plata impozitelor la stat.
Pentru meciul cu Timişoara, studenţii au tot lotul valid, la antrenamente revenind şi pivotul Ioan Tcaciuc, jucător ce a lipsit la Bucureşti din cauza unei tendinite la genunchi.
Etapa a 26-a
Clasamentul Ligii Naţionale