Doar patru meciuri s-au disputat din cele şapte programate iniţial în etapa a XV-a a Campionatului de juniori al Ligii Inter Conti. Dacă Bucovina Rădăuţi şi Foresta II Siret au câştigat la „masa verde” duelurile cu Bradul Putna şi Avântul Volovăţ, echipe retrase din campionat, Şomuz Fălticeni a profitat de lipsa asistenţei medicale de la partida din deplasare, cu Stejarul Cajvana, impunându-se tot cu 3-0. Runda a fost favorabilă grupărilor Viitorul Liteni, Recolta Fântânele şi Victoria Vatra Moldoviţei, care au obţinut victorii clare, în vreme ce confruntarea CS Gura Humorului – Forestierul Frumosu s-a încheiat nedecis.
Rezultate înregistrate în etapa a XV-a:
Clasament
Notă: Formaţiile Bradul Putna şi Avântul Volovăţ s-au retras din campionat după finalul turului şi vor pierde la „masa verde”, cu 3-0, meciurile pe care le mai au disputat până la finalul sezonului.