În acest weekend, la Piteşti, 20 dintre luptătorii pregătiţi la Clubul Sportiv Municipal Suceava şi Liceul cu Program Sportiv din Suceava de antrenorii Valerică Gherasim, Andrei Bolohan şi Daniel Ciubotaru au un test foarte important înaintea luptei pentru medalii la prima etapă a Campionatului Naţional de Lupte Greco-Romane rezervat juniorilor I. Această etapă de verificare, atât la individual cât şi la echipe, este singura înaintea turneului final, acolo unde se va da lupta pentru medaliile naţionale, fază ce va avea loc în perioada 6-8 aprilie, la Craiova.
La etapa de la Piteşti, din weekend, cele două cluburi sucevene vor participa cu un lot destul de numeros, mai exact cu opt sportivi de la CSM Suceava şi 12 de la LPS Suceava, prezenţa la această rundă asigurându-le sportivilor automat dreptul de a intra la turneul final.
„Este primul concurs oficial din anul 2017 pentru juniorii I, chiar dacă până acum au mai fost competiţii de pregătire. Luptele sucevene vor fi prezente cu un lot numeros de sportivi, această etapă fiind ultimul test înaintea finalelor naţionale, unde ne dorim cel puţin două sau trei medalii. Mulţumim Primăriei municipiului Suceava, Consiliului Local Suceava, Consiliului Judeţean Suceava, dar şi conducerii de la CSM şi LPS Suceava, fără sprijinul cărora nu ne-am fi putut desfăşura activitatea şi n-am fi putut obţine performanţele obţinute până-n prezent”, a declarat Daniel Ciubotaru, cel care împreună cu Valerică Gherasim şi Andrei Bolohan se ocupă de pregătirea luptătorilor din municipiul Suceava.
Unul dintre cei mai buni luptători suceveni la această oră, Teodor Chira, antrenat la CSM-LPS Suceava de Valerică Gherasim, nu va putea participa la etapa de la Piteşti, şi asta deoarece participă cu lotul naţional de juniori I al României la un puternic turneu internaţional în Ungaria.
La finalul săptămânii viitoare şi cadeţii suceveni vor avea prima etapă de campionat naţional, în perioada 17-19 martie, la Zalău, urmând ca pe 10 iunie să lupte pentru medalii la turneul final de la Botoşani.