Pe data de 28 martie va debuta ediţia a IX-a a Campionatului Judeţean de minifotbal pentru old-boys. Competiţia se adresează practicanţilor de minifotbal nelegitimaţi, cu vârsta minimă de 35 de ani, care sunt îndrăgostiţi de mişcarea în aer liber şi dornici să socializeze. Gazda întrecerii rămâne pe mai departe Baza sportivă „Gârla Morii”, din Lunca Sucevei.
Campionatul judeţean de old-boys va beneficia în continuare de sprijinul societăţii Ambro, un nume cu tradiţie în minifotbalul sucevean din ultimii 20 de ani, implicate activ în organizarea competiţiei fiind, de asemenea, Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.
Precedentele opt ediţii ale Campionatului judeţean de minifotbal au revenit formaţiilor Inter Conti (patru titluri), Revine (trei titluri) şi Crama cu Ştaif.
În sezonul trecut, încheiat la sfârşitul lunii noiembrie, pe tabloul de concurs s-au aflat 15 formaţii: Artra, Atletico, Ambro-Autobest HQ, Brădet, Bucovina, Concordia, Crama cu Ştaif, Eco Optic, Euro Express Full, Galacticii, Inter Conti, Paulcor Mediterana, Thermonet, Valexin şi Vivendi.
Pentru detalii suplimentare şi înscrieri apelaţi numărul de telefon 0740.786.444.