După un început modest de sezon de primăvară, în care Foresta n-a reuşit să adune decât un singur punct din duelurile cu Politehnica Timişoara şi CS Baloteşti, două formaţii situate în subsolul clasamentului, conducerea grupării sucevene consideră că a venit momentul să pună piciorul în prag.
„Sunt nemulţumit nu doar de comportamentul din timpul jocului al fotbaliştilor, ci şi de atitudinea lor din afara terenului. Le transmit pe această cale că trebuie să se trezească la realitate cât mai curând şi aştept o reacţie pozitivă din partea lor după aceste critici. Până atunci, am decis să suspendăm plata salariilor şi a primelor de joc. Cred că jucătorii noştri trebuie să dovedească pe teren şi prin rezultate că-şi merită banii cu care sunt retribuiţi. Împreună cu autorităţile locale facem eforturi uriaşe pentru a asigura viaţa de zi cu zi a acestei echipe, iar ei trebuie să înţeleagă că nu au numai drepturi, ci şi obligaţii. Ne dăm peste cap să atragem oameni cu bani care să se alăture proiectului nostru, însă acest lucru devine aproape imposibil dacă rezultatele echipei nu ne ajută în nici un fel”, a declarat directorul sportiv Dănuţ Perjă.
Oficialul Forestei a mărturisit că din acest moment se va aplica la sânge tot ce prevede Regulamentul de Ordine Interioară. „Cine nu respectă cu stricteţe ceea ce scrie acolo va fi într-o primă fază amendat, putându-se ajunge până la excluderea din lot pentru abateri repetate. Dacă însă vreun jucător se simte deranjat de aceste declaraţii şi crede că greşesc prin formularea acestor critici, îl aştept la birou pentru discuţii şi pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului. Am sperat că vom face o pregătire de iarnă bună, lucru care ne-a lipsit astă vară, iar rezultatele se vor încadra pe o pantă pozitivă. Am pretenţii de la acest grup de jucători, mai ales că mulţi dintre ei au experienţă la nivelul primelor două eşaloane şi sunt plătiţi destul de bine. Foresta are un bazin important de suporteri şi cred că este de datoria noastră să oferim acestor oameni bucuria unui fotbal de calitate şi rezultate decente”, a precizat Dănuţ Perjă.
În final, oficialul grupării sucevene a anunţat că antrenorul Cristi Popovici va beneficia în continuare de suportul conducerii clubului.
„Pe această cale, îl asigurăm pe Cristi Popovici de tot sprijinul nostru. Pentru că are putere deplină asupra vestiarului, am vrea să-l vedem mult mai strict în relaţia cu jucătorii, astfel încât disciplina în cadrul lotului să fie una desăvârşită, propice performanţei”, a încheiat Perjă.