Născut în Milişăuţi şi stabilit mai apoi în Rădăuţi şi de câţiva ani în Anglia, Ionel Rayko Levitchi, supranumit şi „The Lion”, a debutat în anul 2017 cu o victorie în gala The Home Show, ce a avut loc în oraşul Newcastle din Anglia. Antrenat de celebrul antrenor Horia Rădulescu, Rayko Levitchi a luptat zilele trecute pe reguli de K-1 împotriva unui luptător englez, Martin "The Machine" Sweeney, sportiv cu care rădăuţeanul s-a mai întâlnit anul trecut. În luna iulie a anului trecut, cei doi s-au întâlnit în ring pentru prima dată, englezul fiind declarat câştigător după ce Rayko Levitchi a fost descalificat în runda a doua pentru o lovitură de cot involuntară, dar care nu este permisă în regulamentul K-1. În weekend, „The Lion” a reuşit să-şi ia revanşa în faţa englezului după un meci în care a fost declarat superior în două din cele trei runde.
„A fost o luptă grea, cu un adversar foarte experimentat, ce are disputate multe meciuri atât pe reguli de K-1, cât şi pe reguli de MMA (Mixed Martial Arts). A venit hotărât să mă bată la el acasă, dar eu am fost mult mai hotărât şi mai motivat să-l înving, chiar dacă luptam în faţa unui public care era de partea lui. Această victorie nu ar fi fost posibilă dacă nu aveam lângă mine oameni de top, precum antrenorul Horia Rădulescu, colegi ca Adrian Maxim, Straton, Mihai Barbu şi ceilalţi (se ştiu ei), dar şi suport din partea sponsorului meu, Cosmin Niculaie (Worldwideaccountants). În continuare îmi doresc să fiu sănătos şi să mă pot antrena, şi cu siguranţă rezultatele bune nu vor întârzia să apară”, a declarat după această victorie, pentru Monitorul de Suceava, luptătorul rădăuţean Rayko Levitchi.
Levitchi va lupta în România la următoarele două gale programate
La finalul acestei luni, pe 31 martie, Rayko Levitchi va reveni în România la o gală din promoţia WMF (World Mixed Fight), ce va fi transmisă în direct pe posturile de televiziune TVR 1 şi TVR HD. În luna mai, „The Lion” are programată o nouă luptă într-o gală la Cluj-Napoca, iar la mijlocul anului va pleca în China, unde va lupta într-opromoţie foarte mare, recunoscută pe plan mondial.
Tot în acest an, Rayko Levitchi îşi doreşte să mai facă cel puţin un meci pe reguli de MMA, în kick boxing la profesionişti având până acum 11 victorii, din care şapte prin KO, dintr-un total de 15 lupte disputate.
Ionel Rayko Levitchi şi-a început cariera în Artele Marţiale Mixte (MMA) în 2010, în Anglia, după ce la juniori a practicat luptele greco-romane. Până în 2013 a avut mai multe meciuri la semiprofesionişti, iar tot în acel an a luptat pentru prima dată la profesionişti, la o gală în România. Coleg cu Andrei Ostrovanu la sala renumitului antrenor român Horia Rădulescu, Ionel Rayko Levitchi a luptat în paralel cu MMA-ul şi pe reguli de K-1 în kickbox, dar direct la profesionişti. În luna februarie 2016, Ionel Rayco Leviţchi a reuşit să câştige în Anglia centura de campion internaţional şi intercontinentală în kick boxing la profesionişti, la categoria 66 de kilograme, după o luptă câştigată în faţa lui Jon Spencer. În aprilie 2016 a reuşit knockoutul serii într-o gală la Cluj, iar mai apoi a fost învins la puncte la o importantă gală în Rusia. Tot anul trecut, în luna noiembrie, Rayko a reuşit să câştige în faţa lui Liam Johnson prin TKO (Techinical knockout) în prima rundă, înpromoţia UCMMA, considerată cea mai puternică promoţie de MMA şi K-1 din Anglia.