Grupările Foresta şi Bucovina Rădăuţi s-au întâlnit, ieri, într-un meci amical pe terenul sintetic de la Liceul cu Program Sportiv, încheiat cu scorul de 3-0 în favoarea formaţiei sucevene. Liderul Ligii a IV-a a rezistat cu bine timp de 60 de minute, însă lucrurile s-au schimbat când „galben-verzii” au aruncat în luptă piesele grele, toate cele trei goluri ale trupei antrenate de Cristi Popovici fiind marcate în ultima jumătate de oră a întâlnirii. Primul a punctat Rusu după o frumoasă acţiune colectivă de atac, Dănilă, aflat în bună dispoziţie de joc, a dublat avantajul gazdelor cu un lob peste portarul Puianu, scorul final fiind stabilit de acelaşi Rusu, cu o reluare cu latul, din apropiere. Mihălăchioaie, cu un şut în bara transversală, şi Căinari au ratat alte două oportunităţi de a înscrie, în vreme ce oaspeţii au fost cel mai aproape de gol prin Julei, bine servit în gura porţii de Alecsandru.
„A fost un test util pentru noi. Rădăuţenii s-au prezentat bine, în condiţiile în care au în lot jucători cu experienţă, care au cochetat la un moment dat cu eşalonul secund. Noi ne-am angrenat aşa cum trebuie la efort şi sper să ne prezentăm la fel de bine la primul meci din campionat, cu ASU Poli Timişoara, pe care trebuie să-l câştigăm neapărat. Cred că locul 9 pe care ne aflăm în prezent este sub potenţialul nostru şi suntem îndreptăţiţi să sperăm la o clasare mai bună”, a declarat Cornel Căinari, mijlocaşul Forestei.
La finalul partidei, antrenorul Bucovinei, Iulian Ionesi, a părut mulţumit de prestaţia fotbaliştilor săi. „A fost un joc bun pentru această perioadă a pregătirii de iarnă. Timp de 60 de minute am reuşit să le ţinem piept cu brio sucevenilor şi cred că nu s-a văzut o mare diferenţă între noi şi rezervele lor. Pe finalul partidei s-a resimţit însă o stare de oboseală în rândul jucătorilor mei, ţinând cont că noi venim după o perioadă de pregătire centralizată, în care s-a lucrat deosebit de intens din punct de vedere fizic. Ne-am antrenat bine, avem sprijinul autorităţilor locale, şi cred că nu vom avea probleme în a câştiga campionatul judeţean, care ne dă dreptul de a participa la barajul pentru promovare în Liga a III-a”, a precizat antrenorul-jucător al rădăuţenilor.
Foresta a evoluat două treimi din meci în alcătuirea Hînţăscu (30 Muntean) – Mihălăchioaie, Mutu, Florescu, Semeghin – C. Buziuc, Stănescu, Ivan, Strugariu – Cerlincă, Coroamă. Începând din minutul 60, sucevenii au jucat în formula Niga – Bălan, Asanache, Lung, Drugă – Cerlincă, Dumitriu, Dănilă, Căinari – Rusu, Vraciu.
Bucovina Rădăuţi a abordat partida cu următorul prim unsprezece: Prutean – Alecsandru, Vitu, Vişinar, Antonesei, Bandi, Păsăilă, Julei, Stoian, Tofan, Ionesi. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat Puianu, Ihnatiuc, Mihai şi Paşcaniuc. Antrenor: Iulian Ionesi.
Sâmbătă, de la ora 12.00, în ultimul meci de pregătire din intersezon, Foresta se va confrunta pe terenul sintetic de la Liceul cu Program Sportiv cu gruparea de Liga a III-a Ştiinţa Miroslava.
Tot sâmbătă, Bucovina Rădăuţi va întâlni într-un meci amical formaţia Sănătatea Darabani.