Sâmbătă, de la ora 18.00, echipa de handbal a Universităţii Suceava dispută primul meci oficial din 2017 în faţa propriilor spectatori. Handbaliştii pregătiţi de antrenorii Adrian Chiruţ şi Iulian Andrei vor întâlni Dunărea Călăraşi, într-o partidă cu trei puncte foarte importante puse în joc, atât pentru suceveni, cât şi pentru oaspeţi, ambele echipe aflându-se în lupta pentru menţinerea în Liga Naţională şi orice punct câştigat ducându-i mai aproape de îndeplinirea obiectivului şi chiar de accederea în play-off, adică în primele opt clasate la finalul returului.
Fost jucător al Dunării Călăraşi, suceveanul Adi Mitrea speră ca echipa universitară să prindă o zi bună şi să câştige.
„Urmează un meci important pentru noi şi cred că orice echipă îşi face calcule pentru îndeplinirea obiectivelor, iar pentru noi meciul cu Călăraşi trebuie bifat la victorie. În meciul jucat de ei în Cupa României cu CSM Bucureşti am văzut că adversarii noştri au o echipă mai organizată de când a venit noul antrenor, mai ales în apărare, şi de aceea va fi destul de dificil pentru noi. În acelaşi timp, sunt foarte bine acoperiţi pe posturi, dar sper să prindem o zi bună şi să câştigăm trei puncte de care avem mare nevoie în lupta pentru îndeplinirea obiectivului”, a explicat extrema sucevenilor, Adi Mitrea.
Antrenorul Adrian Chiruţ ştie că va fi un meci de „care pe care”
După meciul pierdut la Constanţa la două goluri, în care echipa sa a greşit foarte mult, mai ales la aruncările de la 7 metri, antrenorul Adrian Chiruţ speră ca elevii săi să facă un joc mult mai bun cu Călăraşi, în care să comită cât mai puţine greşeli, mai ales neforţate.
„Sunt trei puncte foarte importante pentru noi, mai ales după retragerea echipei din Reşiţa. Vine acest meci şi avem o şansă foarte mare să terminăm campionatul în play-off şi de ce să nu ne gândim să depăşim obiectivul din acest sezon. Am văzut că au o creştere în joc şi o apărare mai tare, dar şi noi ne-am pregătit şi mai avem două antrenamente în care să punem la punct toate detaliile. Cu siguranţă, handbaliştii noştri au înţeles importanţa celor trei puncte din acest meci şi ne gândim doar la victorie”, a explicat antrenorul Adrian Chiruţ.
Pentru partida de sâmbătă, sucevenii au în lot o singură problemă, Alin Petrea fiind sub tratament în urma unei viroze puternice.
Etapa a 18-a
Clasament