Şcoala Federală de Antrenori a publicat recent lista finală a candidaţilor admişi la cursul de obţinere a licenţei UEFA PRO 2017. Printre cei 30 de antrenori acceptaţi se numără doi tehnicieni care au evoluat în trecut pe Areni. Primul este Mugur Bolohan, sucevean la origine, care a evoluat ca jucător pentru formații precum FC Național, Rapid București, Dinamo, FCM Bacău, Universitatea Craiova, Nea Salamina (Cipru), Ilioupoli (Grecia), Universitatea Cluj și Cetatea Suceava. Ca antrenor, tehnicianul în vârstă de 40 de ani s-a ocupat de pregătirea echipelor Dunărea Călărași, Academica Clinceni sau ACS Berceni. Cel de-al doilea candidat este Cristinel Țermure (44 de ani), care a îmbrăcat tricoul Forestei Suceava la finalul anilor 90. Ca antrenor, a activat ca principal la CS Buftea și FC Snagov, iar din anul 2012 a făcut parte din staff-ul lui Laurențiu Reghecampf la Concordia Chiajna, Steaua București, Al Hilal Riad (Arabia Saudită) sau Litex Lovech (Bulgaria).
Cursurile pentru obţinerea licenţei UEFA PRO au 15 module, constând în 120 de ore teoretice şi 120 de ore practice, şi se întind pe durata unui an şi nouă luni, examenele finale urmând să se dea în perioada 5-7 noiembrie 2018. Primul modul are loc în perioada 27-29 martie 2017.
Taxa de înscriere este de 4.000 de euro, plătibilă în două tranşe, prima până la începerea cursului, iar a doua până la debutul părţii practice. În plus, antrenorii vor fi nevoiţi să îşi mai plătească, pe lângă transport, cazare şi masă, şi costurile unui stagiu de o săptămână la un club european de top. În final, cu licenţa UEFA PRO, proaspeţii absolvenţi vor putea fi antrenori principali la echipe din Liga 1.
Federaţia Română de Fotbal voia ca din sezonul următor al Ligii a II-a echipele să fie nevoite să aibă antrenori care să deţină licenţa UEFA PRO. Totuşi, în urma reacţiilor negative apărute după acest anunţ, această cerinţă va fi anulată într-una dintre viitoarele şedinţe ale Comitetului Executiv.
În acest moment nici un antrenor sucevean nu este posesor al licenței UEFA PRO, existând însă un număr de opt tehnicieni care au în portofoliu licența A, este vorba de Ioan Radu, Florin Cristescu, Ovidiu Murariu, Bogdan Grosu, Marius Lup, Ciprian Anton, Relu Buliga și Dan Dăscălescu.