Cu o săptămână înaintea reînceperii Ligii Naţionale la handbal, echipa Universităţii Suceava încheie seria meciurilor de pregătire cu trei partide pe care le va disputa într-un turneu la Iaşi. Echipa pregătită de antrenorii Adrian Chiruţ şi Iulian Andrei va disputa trei meciuri, unul joi seara şi două vineri, în compania celorlalte trei participante la acest turneu, gazdele de la Poli Iaşi, echipă aflată pe primul loc în seria de est a Diviziei A, HC Sighişoara, formaţie ce ocupă locul IV în seria de vest a Diviziei A, şi CSM Focşani, echipă pe care sucevenii au întâlnit-o săptămâna trecută, în primul meci de pregătire din acest an. Studenţii au disputat săptămâna trecută primele două meciuri test din acest an la un turneu în Focşani, primul fiind câştigat cu 28 – 25 în faţa colegei din Liga Naţională CSM Focşani şi un al doilea meci câştigat în faţa echipei Ştiinţa Bacău, scor 31 – 28.
„Faţă de turneul trecut, de această dată am aşteptări mai mari de la echipă, deoarece mai avem o săptămână şi reîncepem meciurile oficiale. Îmi doresc să avem un joc mult mai sigur şi să eliminăm cât de mult posibil greşelile. În aceste trei jocuri vom vedea la ce nivel ne aflăm şi mai apoi avem la dispoziţie o ultimă săptămână în care să încercăm să remediem din problemele rămase. În acelaşi timp, la acest turneu îmi doresc să nu apară accidentări, astfel încât să abordăm restul de campionat cu un lot cât mai mare”, a explicat antrenorul sucevean Adrian Chiruţ. Clubul Sportiv Universitar din Suceava va merge la Iaşi cu aproape toţi jucătorii din lot, excepţie făcând portarul Eduard Duman, sportiv ce a rămas acasă din cauza unei infecţii la un deget.
La finalul săptămânii viitoare, CSU Suceava va relua campionatul cu o deplasare foarte dificilă pe terenul echipei de pe locul II, HC Dobrogea Sud, una dintre principalele candidate la campionat în acest sezon.
Turneu Iaşi (Poli Iaşi, CSU Suceava, HC Sighişoara, CSM Focşani)