Cei mai importanţi oameni din fotbalul românesc au fost prezenţi la sfârşitul săptămânii trecute la Gala organizată de Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN), prilej cu care au fost premiaţi performerii anului trecut. Într-o festivitate în care laureaţii au fost aleşi de voturile fotbaliştilor şi antrenorilor din primele trei eşaloane ale României, cei mai buni din 2016 au urcat pe scenă pentru a-şi primi distincţiile în aplauzele asistenţei. Printre laureaţi s-a aflat şi suceveanul Dorin Goian, care alături de Adrian Mutu, Ciprian Marica şi Daniel Pancu a primit premiul pentru întreaga carieră. „Mă onorează faptul că lumea apreciază ce am realizat ca sportiv. Mă bucur că am lăsat ceva în urma mea şi n-am trecut prin fotbal ca raţa prin apă”, a declarat actualul preşedinte al Forestei Suceava, care n-a putut fi însă prezent la ceremonie.
Atacantul echipei Steaua, Denis Alibec, a primit premiul pentru cel mai bun jucător din campionatul României, el fiind ales totodată şi cel mai bun atacant, titlul de cel mai bun antrenor revenindu-i lui Marius Şumudică, de la Astra Giurgiu. Printre laureaţii AFAN s-au mai numărat Răzvan Marin (Viitorul Constanţa), desemnat cel mai bun tânăr jucător, Fernando Boldrin (Steaua) - cel mai bun fotbalist străin din întrecerea internă, Florin Niţă (Steaua) - cel mai bun portar, Gabriel Tamaş (Steaua) - cel mai bun fundaş, Lucian Sânmărtean (Pandurii Târgu Jiu) - cel mai bun mijlocaş.
Iată care sunt distincţiile acordate la Gala AFAN:
- Cel mai bun colaborator AFAN - Departamentul Competiţii (LPF)
- Cel mai bun colaborator AFAN - Departamentul Internaţional (FRF)
- Cel mai bun conducător de club - Valeriu Argăseală
- Cel mai bun portar - Florin Niţă
- Cel mai bun fundaş - Gabriel Tamaş
- Cel mai bun mijlocaş - Lucian Sânmărtean
- Cel mai bun atacant - Denis Alibec
- Cel mai bun arbitru - Cristian Balaj
- Cea mai bună jucătoare de fotbal - Ioana Bortan
- Cel mai bun jucător de futsal: Cristian Matei
- Cel mai bun arbitru de futsal: Bogdan Sorescu
- Cel mai bun jurnalist de televiziune - Alexandru Săbău
- Cel mai bun reporter de teren - Eduard Zelgin
- Cel mai bun jurnalist de presă scrisă - Radu Paraschivescu
- Premiul pentru întreaga carieră fotbalistică - Daniel Pancu
- Premiul pentru întreaga carieră fotbalistică - Adrian Mutu
- Premiul pentru întreaga carieră fotbalistică - Ciprian Marica
- Premiul pentru întreaga carieră fotbalistică - Dorin Goian
- Cel mai bun tânăr jucător - Răzvan Marin
- Cel mai bun jucător străin - Fernando Boldrin
- Cel mai bun antrenor - Marius Şumudică
- Cel mai bun jucător din România în 2016 - Denis Alibec