Ca urmare a succesului de care s-a bucurat în ultimii ani în rândul micilor tenismeni din judeţul Suceava şi nu numai, Cupa Monitorul la tenis de câmp pentru copii şi juniori va fi introdusă începând de anul viitor în calendarul Federaţiei Române de Tenis. Turneul va avea loc în zilele de 24 şi 25 iunie, pe terenurile de zgură de la Baza sportivă Unirea şi, datorită punctajului acordat, mizează pe participarea celor mai buni tineri tenismeni din zona Moldovei.
Aceasta însă nu este singura veste bună referitoare la dezvoltarea acestui frumos sport pe plan local. Astfel, datorită organizării foarte bune şi a participării numeroase înregistrate an de an, concursul dotat cu Trofeul Cetatea de Scaun pentru seniori, care se desfăşoară an de an, la Suceava, în luna mai, a fost ridicat de Federaţia Română de Tenis la rangul de turneu de categoria a V-a. „Este o mare realizare, dacă stăm şi ne gândim că în acest moment, în ţara noastră, doar Suceava şi Zalăul organizează turnee de un asemenea nivel”, a declarat Mihai Pop, managerul clubului Select.