Federaţia Română de Canotaj a publicat rezultatele ultimului concurs din acest an, organizat la sfârşitul săptămânii trecute, în centrele zonale de la Fălticeni, Snagov, Orşova, Năvodari, Timişoara şi Iaşi. La Cupa Federaţiei pe ergometru au participat şi peste 30 de sportivi de la cluburile CSS „Nicu Gane” Fălticeni, ACS “Nada Florilor” Fălticeni şi CSM Suceava, o parte dintre ei intrând în competiţie în alte centre din ţară, unde se pregătesc cu loturile naţionale.
Conform clasamentului întocmit de RFC, cluburile sucevene au obţinut opt medalii.
CSS „Nicu Gane” Fălticeni (antrenori Vasile Avrămia şi Ana Avrămia) a obţinut două locuri întâi, prin Andrei Constantin Gavril (Juniori III – masculin, individual), Narcis – Sebastian Zaharii (Juniori – masculin, categorie uşoară) şi un loc doi prin echipajul format din Cristian – Ionuţ Cojocaru şi Andrei – Sebastian Cornea (Juniori I – masculin, echipe).
ACS “Nada Florilor” Fălticeni a obţinut două medalii în competiţia seniorilor, prin: Sebastian Adamovici – locul 1 (Seniori – categorie uşoară) şi Ciprian Tudosă – locul 3 (Individual).
Canotorii de la CSM Suceava (antrenor Ioan Despa) au obţinut trei medalii: locul 3 la juniori, prin George – Viorel Iacob, iar la seniori, prin Marian Toma – locul 2 şi Iulian – Gabriel Şchiopoaia – locul 3 (categorie uşoară).