Echipa de rugby sub 19 ani a Liceului cu Program Sportiv din Suceava şi-a păstrat locul doi în clasamentul general şi după turneul II din Campionatul Naţional de rugby în 10, ce a avut loc zilele trecute, la Constanţa. Sucevenii pregătiţi de Dumitru Livadariu au început turneul de la Constanţa cu o victorie fără probleme în disputa cu CTTV Galaţi, scor 32 – 0, meci în care Cora a bifat două eseuri şi o transformare, Serdenciuc, Tăuteanu şi Zimbru au marcat câte un eseu fiecare, iar Beldie, o transformare. În meciul doi, LPS-ul a întâlnit prima clasată, CSŞ Steaua Bucureşti, în faţa căreia a pierdut cu 5 – 29, singurul eseu al sucevenilor fiind reuşit de Cora. În meciul trei, elevii lui Dumitru Livadariu au reuşit a doua victorie, 41 – 7 în disputa cu RC Brăila. Avrămoaie a reuşit trei eseuri, Cora, Beldie, Serdenciuc şi Clim, câte o încercare fiecare, Ţârdea a fructificat două transformări, iar Cora, una singură. Al patrulea şi ultimul meci din turneu a fost cel mai disputat şi echilibrat, LPS Suceava remizând în faţa gazdelor de la CSŞ Tomitanii Constanţa, scor 7 – 7, la capătul unui meci în care se puteau impune pe final. Serdenciuc a reuşit o încercare, iar Ţârdea a transformat.
„Echipa noastră a avut o evoluţie bună şi la acest turneu şi sper să ne păstrăm pe această linie, astfel încât la finalul celor trei turnee să ne menţinem în primele trei, pentru a ne califica la turneul final. Am făcut egal cu campioana de anul trecut, Tomitanii Constanţa, după un meci în care puteam să ne impunem, deoarece pe final am ajuns în terenul de ţintă advers, dar nu a fost validat eseul, iar mai apoi am avut o lovitură de pedeapsă la 5 metri de buturile adverse, dar am primit un înainte imaginar. Sperăm să ne menţinem pe locul II şi după părerea mea putem să facem meciuri mult mai bune cu Steaua, deoarece suntem de valori apropiate”, a explicat antrenorul Dumitru Livadariu.
LPS Suceava a folosit la turneul de la Constanţa un lot de 15 jucători: Gabriel Tăuteanu, Pavel Netbai, Mihai Stanciuc, Călin Clim, Cristi Sandu, Narcis Drăghia, Marius Cora, Alexandru Ţârdea, Florin Zimbru, Serdenciuc, Sebastian Mânzâlică, Anton Medrihan, Emanuel Beldie, Sebastian Rusu şi Avrămoaie.
Săptămâna viitoare, sucevenii vor avea cel de-al treilea turneu, la Galaţi, urmând ca-n primăvară să joace şi celelalte două runde, una din ele fiind la Suceava.