Foresta nu se mai regăseşte după meciul cu Steaua. Fotbaliştii pregătiţi de Cristi Popovici au pierdut ieri, cu 3-0, meciul din deplasare, cu Olimpia Satu Mare, contând pentru etapa a XVIII-a a Ligii a II-a şi au ajuns la al şaselea eşec consecutiv în campionat. Sucevenii, care din cauza accidentărilor şi a suspendărilor au aliniat în acest joc o echipă din care au lipsit mai mulţi titulari, au început cum nu se poate mai prost meciul, încasând gol încă din minutul 9. Gazdele au executat prost o lovitură de colţ de pe partea stângă, iar mingea trimisă ţopăind, pe jos, a ajuns inexplicabil la Onicaş, care a reluat mingea în plasă, de la 3 metri. După această reuşită, „galben-verzii” au făcut eforturi să revină în meci, însă au dat senzaţia că se zbat în gol. Pe fondul unui joc încâlcit, sucevenii au exercitat o uşoară dominare teritorială în prima repriză, dar n-au reuşit să desfacă apărarea compactă a sătmărenilor. Singura dată când Foresta s-a aflat în situaţie clară de finalizare a fost în minutul 31, atunci când şutul lui Căinari l-a lovit în mână pe Duruş, însă braţul apărătorului de la Olimpia se afla într-o poziţie firească, lipit de corp.
Repriza secundă a început cu o acţiune ofensivă a gazdelor, însă nou intratul Luduşan a ratat complet preluarea. Formaţia din Satu Mare avea însă să-şi dubleze avantajul de pe tabela de marcaj în minutul 53, atunci când Muntean a centrat pe jos în faţa porţii, iar Krausz a împins mingea din apropiere în plasă, profitând şi de faptul că portarul Forestei, Niga, a fost lovit dur de mijlocaşul gazdelor, Faur. Evoluând fără idei, dar şi fără forţa, vivacitatea şi determinarea arătată până în urmă cu o lună de zile, sucevenii au încasat şi golul trei cu un sfert de oră înainte de final, după ce Faur a centrat perfect cu exteriorul, de pe partea stângă, iar Muntean, talonat de Bălan, a înscris cu o execuţie rafinată.
Olimpia: Anca-Trip - Iuhas, Duruş, Heil, Fl. Mureşan, S. Pană (79 Erdei), Tudoran (46 Luduşan), Krausz, D. Muntean (83 Villand), Faur, Onicaş. Antrenor: Bogdan Andone.
Foresta: Niga (56 Hînţăscu) – Bălan, A. Mutu, Lung, Semeghin - Căinari, Dumitriu, R. Avram (56 Cerlincă) – Dănilă (79 Strugariu), B. Rusu. Antrenor: Cristi Popovici.
În ultima etapă a turului, sâmbătă, cu începere de la ora 12.00, Foresta va întâlni pe Areni gruparea Dunărea Călăraşi, partida urmând să fie transmisă în direct de posturile de televiziune Digi Sport şi Dolce Sport.
Programul meciurilor de astăzi, din etapa a XVIII-a:
Academica Clinceni şi UTA Bătrâna Doamnă au stat în această rundă.
Clasament