În a doua etapă a Cupei Intercontinentale de skeleton, desfăşurată vineri, 11 noiembrie, în proba feminină, după prima manşă Maria Marinela Mazilu a fost a cincea, diferenţele între concurente fiind foarte mici. În manşa a doua, Maria a recuperat decalajul reuşind să termine competiţia în poziţia a doua, cu un timp total în cele două manşe de 1 minut 49 secunde 85 sutimi, la 36 de sutimi diferenţă faţă de prima clasată, olandeza Kimberley Bos. După o mobilizare exemplară, în manşa a doua dorneanca a terminat cursa la o diferenţă de 7 sutimi faţă de olandeză, cu o viteză de coborâre de 117,76 km/h.
Reprezentanta României a avut şi cele mai bune starturi din concurs din primele două etape ale Cupei Intercontinentală de skeleton. Cu timpul de 5 secunde 27 de sutimi obţinut în manşa a doua a etapei a doua, Maria Marinela Mazilu a confirmat din nou că este cea mai bună şi titlul de campioană mondială la skeleton – starturi obţinut în luna septembrie a acestui este o răsplată a muncii sale.
Şi canadianca Lanette Prediger a avut acelaşi timp ca reprezentanta României, dar timpii foarte buni obţinuţi la starturi de Maria au făcut diferenţa între cele două sportive.
“Este de departe cel mai important rezultat din Cupa Intercontinentală de skeleton pentru România. Şi totuşi nu e o surpriză. Maria ne-a avertizat că va urca tricolorul românesc pe catarg. Mi se termină toate cuvintele frumoase pe care le merită această fiinţă deosebită care urcă fără încetare”, ne-a spus după competiţie prof. Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei.
Urcarea pe podium a Mariei Mazilu, sau sportiva 3M, cum este cunoscută în concurs, a fost motiv de triplă bucurie, medalia de argint, cei mai buni timpi de starturi şi punctele preţioase acumulate pentru a intra în Circuitul Cupei Mondiale.
Pregătiri intense la Königssee, pentru trei competiţii care se desfăşoară în această săptămână
„Mulţumesc tuturor celor care aţi fost alături de mine şi aţi crezut în mine. Au trecut două zile de competiţie obositoare cu multe emoţii, urmează alte concursuri în care sper să mă menţin pe primele locuri. Obiectivul principal este să adun punctele necesare pentru a reintra în circuitul Cupei Mondiale, absenţa de la unele competiţii organizate în sezonul trecut spunându-şi cuvântul”, ne-a declarat Maria Marinela Mazilu.
În întrecerea rezervată băieţilor primele trei locuri au revenit nemţilor. Dorin Velicu a ocupat locul 21 în calificări, nereuşind să prindă finala (au intrat în finală sportivii de pe primele 20 de poziţii).
Împreună cu antrenoarea Delia Ivaş, cei doi sportivi români, Maria Mazilu şi Dorin Velicu, au ajuns sâmbătă după-amiază în Königssee, Germania, unde, începând cu data de 17 noiembrie, vor participa la etapele trei şi patru ale Cupei Intercontinentale de skeleton şi la Cupa Europei de skeleton. Antrenorul Octavian Pungovschi nu va fi la aceste competiţii alături de elevii săi, urmând să se ocupe de amenajarea pârtiei de sanie de la Vatra Dornei pentru Campionatul Mondial de seniori la sanie pe pista naturală, care se va desfăşura în perioada 2-5 februarie 2017.
Începe îngheţarea pistei de sanie pentru Campionatul Mondial de seniori
“Temperaturile scăzute şi zăpada căzută sâmbătă şi duminică ne permit să ne apucăm de pista de sanie. Începând de luni dimineaţă ne apucăm de bătut zăpada. Este o zăpadă bună, nu este apoasă, un strat de aproximativ 20 de centimetri de zăpadă este foarte bine-venit la mijloc de noiembrie şi cu ajutorul lui putem să începem să facem gheaţă pe toată lungimea pistei. Pentru că noaptea se anunţă temperaturi scăzute, începând de luni seara începem să udăm şi să îngheţăm pârtia. Chiar dacă vor fi şi temperaturi pozitive, dacă reuşim să facem un strat mai gros de gheaţă, nu vor fi probleme”, ne-a declarat profesorul Octavian Pungovschi.
Rezultate feminin, primele două etape aleCupei Intercontinentale de skeleton
Etapa 1.
Locul I - Bos Kimberley (Olanda) Timp total: 1minut 48 secunde 55 sutimi (0.00)
Locul II - Henry Megan (SUA) Timp total: 1:49.48 (+0.93)
Locul III - Prediger Lanette (Canada) Timp total: 1:49.53 (+0.98)
Locul IV - Mazilu Maria Marinela (România) Timp total: 1:49.59 (+1.04)
Etapa 2.
Locul I - Bos Kimberley (Olanda) Timp total: 1:49.49 (0.00)
Locul II - Mazilu Maria Marinela (România) Timp total 1:49.85 (+0.36)
Locul III - Prediger Lanette (Canada) Timp total: 1:49.85 (+0.36)
Locul IV - Henry Megan (SUA) Timp total: 1:50.00 (+0.51)