Sportivii secției de lupte greco-romane de la Liceul cu Program Sportiv Suceava, pregătiți de antrenorii Valerică Gherasim și Andrei Bolohan, au participat zilele trecute la finalele Cupei României de juniori I de la București, competiție la care au câștigat o medalie de aur. Performerul delegației sucevene a fost Ion Marian, antrenat de Andrei Bolohan, sportiv ce este în primul an de juniori I și a reușit să câștige aurul categoriei 96 de kilograme. „Suceveanul”, originar din Republica Moldova, l-a învins la tuș pe componentul lotului național Laurențiu Barbu, iar mai apoi a trecut de un sportiv din Botoșani, iar în finala pentru aur a trecut la puncte de un luptător de la Rapid București. Ion Marian face de doi ani lupte la LPS, de când a intrat la liceu, el practicând acest sport și-n Moldova, timp de doi ani, dar la nivel de începători. Ion a ocupat locul III în 2015 la Cupa României de juniori I, deși era junior II, locul II la naționalele de juniori II la 85 de kilograme tot în 2015, iar în acest an a terminat al treilea la naționalele de juniori I la 96 de kilograme.
În același concurs, Marius Blându a fost foarte aproape de medalia de bronz, dar în ultimul meci al categoriei 60 de kilograme nu s-a oprit la un challenge cerut de antrenorul Andrei Bolohan în ultimele 10 secunde ale partidei, când era condus la un punct, dar a făcut un procedeu de patru puncte ce i-ar fi adus victoria după ce arbitrii ar fi consultat imaginile video. La categoria 120 de kilograme, Marius Mănălăchioaie a ocupat și el locul cinci, în timp ce Adrian Agache și Tudor Ursachi au terminat pe locul șapte, la 74, respectiv 66 de kilograme.
„A fost un concurs foarte puternic, în care sportivii noștri s-au mobilizat foarte bine. Ion Marian este un sportiv foarte serios și muncitor și deși este în primul an de juniori I a reușit să câștige aurul și datorită faptului că a respectat planul tactic în fiecare meci. Sperăm să facem o figură frumoasă și la naționalele de tineret din acest weekend. Mulțumim ISJ Suceava, Palatului Copiilor Suceava, conducerii LPS Suceava și profesorilor care ne susțin și înțeleg, conducerii CSM Suceava, care ne asigură sala de antrenament, dar și foștilor luptători ce sunt alături de noi, Sevi Caba(Restaurant Melody), Valentin Stănuț, Nicu Cazac, Gheorghe Baltă, frații Florin și Vasile Ciocan și Paul Popovici(Euro Expres Full Suceava)”, a declarat antrenorul Andrei Bolohan.
În weekend, luptătorii de la CSM și LPS Suceava vor lupta pentru medalii la Campionatul Național pentru Tineret, ce va avea loc la Reșița.