În Liga Companiilor la fotbal pe teren redus, competiţia dedicată angajaţilor din societăţile comerciale sucevene, s-au disputat săptămâna aceasta partidele etapei a XI-a. Derby-ul rundei, dintre Inter Conti-Avastar şi Dedeman, a fost deosebit de încins, desprinderea celor de Inter Conti-Avastar producându-se în ultimele minute ale întâlnirii. O altă fruntaşă, Railex-Celestin, a avut destul de furcă cu Valexin-Intermimar, băieţii lui Adi Vacariu rezistând cu brio până la mijlocul reprizei secunde. Dacă Trecătorul, Autogray-Fan Courier şi Prodalcom-Simba au obţinut succese scontate, au surprins victoriile înregistrate de Rocast Nord, Civica-Management Account şi Albertino-Kalman în faţa unor adversari mai bine clasaţi.
Firma Bergenbier, Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret rămân şi pe mai departe parteneri oficiali ai competiţiei organizate de Civica Sport Center şi Monitorul de Suceava.
Trebuie menţionat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea naţională cu acelaşi nume, care activează sub egida Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România, având colaborări în Bucureşti şi în mai multe judeţe din România.
Rezultate înregistrate în etapa a XI-a:
Railex-Celestin – Valexin-Intermimar 5-1
Au marcat: Corban (2), D. Haraga, Guliciuc, Teodor, respectiv Vacariu.
Civica-Management Account – Global Design 4-3
Au marcat: Axintoaie (2), Dănilă, Huşman, respectiv Burcaş (3).
Norocel – Trecătorul 2-7
Au marcat: Cîmpan, Aniţa, respectiv Blându (5), Grămadă (2).
Taco Loco – Autogray-Fan Courier 3-8
Au marcat: Ifrim (3), respectiv Pădurariu (3), Chitic, Aciobăniţei, Maciuc, Agapi, Cozorici (autogol).
Prodalcom-Simba – Lidl 9-1
Au marcat: Mihalache (3), Marfici (2), Cazac, Ţăpoi, Sârbuşcă, Solonariu, respectiv Pomparău.
Dedeman – Inter Conti-Avastar 2-6
Au marcat: Lăcătuş, Prodan, respectiv Tcaciuc (3), C. Varzaru (2), Gavril.
Albertino-Kalman – Ecuator 5-1
Au marcat: Crap (3), Motriuc, Ignătescu, respectiv Cora.
Rocast Nord – Rovalstone 4-3
Au marcat: Hreţiuc, I. Gagea, Cr. Gagea, Perijoc (autogol), respectiv I. Ailenei, Duceac, Terteş (autogol).
Euro Est Group a stat în această rundă.
Clasament
1. Inter Conti-Avastar 10 10 0 0 78-21 30
2. Railex-Celestin 10 10 0 0 71-18 30
3. Dedeman 11 9 0 2 74-23 27
4. Autogray-Fan Courier 11 7 0 4 57-49 21
5. Valexin-Intermimar 11 6 2 3 57-34 20
6. Prodalcom-Simba 11 6 2 3 38-24 20
7. Rovalstone 10 6 1 3 53-32 19
8. Ecuator 11 6 0 5 65-51 18
9. Global Design 11 5 0 6 61-36 15
10. Trecătorul 10 5 0 5 51-54 15
11. Albertino-Kalman 10 5 0 5 44-48 15
12. Rocast Nord 12 5 0 7 54-71 15
13. Civica-Management Account 10 4 1 5 42-47 13
14. Norocel 11 1 1 9 44-83 4
15. Euro Est Group 11 1 0 10 35-96 3
16. Lidl 11 1 0 10 23-96 3
17. Taco Loco 11 0 1 10 23-77 1
Programul etapei a XII-a:
Luni, 7 noiembrie, ora 18.00: Valexin-Intermimar – Civica-Management Account
Luni, 7 noiembrie, ora 19.00: Rovalstone – Simba-Prodalcom
Marţi, 8 noiembrie, ora 18.00: Lidl – Albertino-Kalman
Marţi, 8 noiembrie, ora 19.00: Autogray-Fan Courier – Railex-Celestin
Miercuri, 9 noiembrie, ora 19.00: Inter Conti-Avastar – Taco Loco
Miercuri, 9 noiembrie, ora 20.00: Euro Est Group – Norocel
Joi, 10 noiembrie, ora 18.00: Trecătorul – Rocast Nord
Joi, 10 noiembrie, ora 19.00: Ecuator – Dedeman
Global Design va sta în această rundă.
Săptămâna viitoare se vor disputa şi ultimele două meciuri în avans din etapa a XIII-a:
Joi, 10 noiembrie, ora 20.00: Albertino-Kalman – Rovalstone
Vineri, 11 noiembrie, ora 18.00: Railex-Celestin – Inter Conti-Avastar