Conştienţi de dificultatea meciului cu Steaua, fanii suceveni au venit în număr mare la ultimul antrenament oficial al Forestei, efectuat aseară, în nocturnă. Lumina artificială i-a captivat pe toţi suporterii prezenţi pe stadion, care au simţit pentru câteva minute senzaţia de Champions League. Cei aproximativ 300 de fani aflaţi în tribune au cântat refrene de încurajare pe toată durata antrenamentului şi au arborat pe garduri mesaje de susţinere pentru fotbaliştii pregătiţi de Cristian Popovici. Cel mai ovaţionat a fost italianul Alessandro Masella, care a împlinit ieri frumoasa vârstă de 20 de ani. Datorită faptului că a plouat continuu în ultimele ore, sucevenii au decis să se antreneze în spatele porţilor pentru a proteja suprafaţa de joc, chiar dacă au fost voci din tribună care i-au îndemnat să intre pe gazon, majoritatea celor prezenţi fiind de acord că un teren greu i-ar defavoriza evident pe fotbaliştii Stelei, consideraţi a fi mult mai tehnici. Chiar dacă a coordonat un antrenament mai mult improvizat, pe o ploaie, rece, mocănească, Cristi Popovici a dorit în mod expres să-şi aducă jucătorii la teren, plecând de la ideea că majoritatea dintre ei n-au mai jucat niciodată în nocturnă şi la o oră atât de înaintată. Dat fiind interesul major pentru această partidă, la antrenamentul oficial al Forestei au asistat şi echipe de filmare de la Pro TV, Digi şi Dolce, care n-au ratat ocazia de a face interviuri cu Dorin Goian şi Dănuţ Perjă.
La şedinţa de pregătire coordonată de Cristi Popovici a participat şi Daniel Bălan, fostul fotbalist al Stelei lipsind în ultimele săptămâni din garnitura Forestei din cauza unei accidentări la genunchi.
„La vârsta mea nu mai credeam să am ocazia să joc împotriva Stelei, un club la care am fost legitimat nu mai puţin de 9 ani. Am trăit în Ghencea clipe minunate, cum a fost titlul cucerit în 2001. Viaţa de fotbalist este însă plină de suişuri şi coborâşuri, aşa că a trebuit să îndur trei ani de chin, în care m-am luptat cu accidentările şi m-am încăpăţânat să revin, după care am avut parte şi de dezamăgirea de la Middlesborough. Despre meciul de astăzi, ce pot să spun...Întâlnim cea mai bună echipă din România, care e drept, trece printr-o perioadă mai puţin fastă. Steaua rămâne însă Steaua. Totuşi, cred că şi noi avem şansa noastră, iar un succes ne-ar aduce pe prima pagină a ziarelor din România. Dacă aş fi pus însă să aleg între o victorie cu Steaua şi promovarea în Liga I, aş alege, fără să mă gândesc prea mult, a doua variantă. Pentru noi, prioritar rămâne campionatul, însă un meci cu Steaua reprezintă totdeauna ceva special”, a mărturisit Bălan.