Sâmbătă, atleţii din judeţul Suceava au luptat pentru o medalie la finalele Campionatului Naţional de Cros, care a avut loc la Băile Felix, concurs ce a fost criteriu de selecţie pentru Campionatul Balcanic, care va avea loc pe 5 noiembrie, în localitatea Cuprija din Serbia, dar şi pentru Campionatul European din data de 12 decembrie, din localitatea Chia – Italia. La aceste naţionale, performerul Clubului Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei a fost Andrei Dorin Rusu, sportiv ce a câştigat medalia de aur în competiţia individuală de juniori, unde a avut de alergat 6.000 de metri. Andrei Dorin Rusu a reuşit să mai urce o dată pe podium, devenind campion naţional cu echipa de juniori CSM Dorna Vatra Dornei, din care au mai făcut parte atleţii Gabriel Bularda, Ionuţ Cornel Pană, Iacob Grigore, Marius Rădoi şi Daniel Claudiu Mihăescu.
„Mă bucur foarte mult că Andrei Dorin Rusus s-a calificat la Campionatul Balcanic, ce va avea loc pe 5 noiembrie, în localitatea Cuprija din Serbia, dar şi pentru Campionatul European din data de 12 decembrie, din localitatea Chia – Italia, competiţii de unde sper să venim cu medalii la individual, dar şi la echipe. Sunt bucuros că am luat titlul naţional şi la echipe, aceste două titluri fiind rodul muncii din ultimele trei luni de antrenamente intense. Mulţumesc celor din Primăria municipiului Vatra Dornei, care ne sprijină de fiecare dată”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.
La naţionalele de cros de la Băile Felix au participat 208 atleţi, ce au reprezentat 55 de cluburi din ţară, 120 la masculin şi 88 la feminin.