Conducerea grupării Foresta Suceava a ieşit ieri în faţa presei pentru a face o serie de clarificări referitoare la mult aşteptatul meci cu Steaua Bucureşti, din şaisprezecimile Cupei României. „Doresc să încep prin a mulţumi Primăriei şi Consiliului Local pentru tot suportul acordat în organizarea acestui eveniment atât de aşteptat de suceveni. Sunt o grămadă de probleme de rezolvat, însă ne-am asumat răspunderea de a oferi acest spectacol sucevenilor, şi sperăm ca joi, la ora începerii partidei, să ne bucurăm cu toţii de cel mai important meci de fotbal găzduit de stadionul Areni în ultimii 15 ani. Este foarte posibil să nu putem mulţumi pe toată lumea, pentru că cererea de bilete este foarte mare, iar stadionul este foarte mic în comparaţie cu interesul existent din partea fanilor. Sperăm că la acest meci nimeni nu va intra fără bilet. Tot timpul am considerat că noi, în Bucovina, suntem oameni civilizaţi, aşa că îmi doresc ca fanii prezenţi pe stadion să se comporte ca atare, să încurajeze sportiv Foresta şi să nu încerce să pericliteze siguranţa evenimentului sportiv”, a declarat Dorin Goian, preşedintele executiv al clubului.
5.600 de bilete vor fi repartizate fanilor suceveni
În continuare, directorul sportiv Dănuţ Perjă a lămurit problema biletelor de intrare, un subiect de interes maxim pentru fani. „La numărarea în amănunt efectuată în aceste zile, am constatat că arena suceveană are o capacitate mai redusă decât se vehicula până acum. Astfel, excluzând sectorul de peluză din dreptul porţii a doua şi tribuna supraetajată, care vor rămâne închise din cauza degradării, stadionul Areni poate găzdui un număr de 7.000 de spectatori. Regulamentul impune însă ca doar 90% din locurile fiecărui sector să fie ocupate, din motive de siguranţă. Apoi, suntem obligaţi să cedăm 5% din totalul biletelor puse-n vânzare echipei vizitatoare, acelaşi număr de tichete urmând să fie direcţionat către Federaţia Română de Fotbal şi partenerilor competiţiei”, a precizat oficialul Forestei.
Restul de 5.600 de bilete vor fi puse-n vânzare luni, în jurul orei 14.30, după şedinţa operativă care va începe la ora 11.00 şi la care vor participa toate forţele implicate în organizarea partidei, Jandarmeria, reprezentanţii firmei de pază, Poliţia Locală şi oficialii Forestei.
Preţul tichetelor este de 50 de lei la Tribuna I, 40 de lei la Tribuna a II-a şi 30 de lei la peluze. Acestea vor putea fi achiziţionate de la porţile de intrare în stadionul Areni, situate peste drum de primărie.
Nocturna ajunge luni şi va fi montată în 48 de ore
De montarea nocturnei se va ocupa firma Arena Events, care, printre altele, a mai organizat evenimente ca Untold sau Forţa Zu. Stâlpii nocturnei şi instalaţia de iluminat provin din Olanda, urmând să ajungă la Suceava în cursul zilei de luni. „Montarea nocturnei se va finaliza în cursul zilei de miercuri şi sperăm ca totul să decurgă conform planului. Referitor la tichete, vreau să precizez că fiecare persoană poate achiziţiona maximum patru bilete de intrare, accesul în tribune urmând să se facă cu circa două ore înainte de startul partidei”, a dezvăluit Andrei Ciutac, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului.
Confruntarea dintre Foresta şi Steaua Bucureşti, contând pentru şaisprezecimile Cupei României la fotbal, va avea loc joi, 27 octombrie, pe stadionul Areni, cu începere de la ora 21.30.