Echipa de handbal juniori III a Clubului Sportiv Universitar din Suceava continuă cu succes lupta pentru locul II în serie, ultimul ce duce la finalul sezonului regulat în fazele superioare ale Campionatului Naţional. Zilele trecute, tinerii handbalişti pregătiţi de antrenorul Vasile Boca au reuşit o nouă victorie, a treia din patru meciuri disputate până acum, 40 – 28 cu ACS Campionii Vaslui. Meciul disputat în sala Școlii Gimnaziale Nr. 9 „Ion Creangă” din Suceava a avut două reprize distincte. Oaspeţii au profitat de multiplele greşeli din apărarea universitarilor şi după trei minute conduceau cu 4 – 0, gazdele reuşind să egaleze la 10 în minutul 13. De aici, CSU Suceava a evoluat mult mai bine şi s-a distanţat decisiv după primele 25 de minute de joc, scor la pauză, 24 – 14. În partea a doua, jocul a curs într-o singură direcţie, sucevenii rulând tot lotul avut la dispoziţie. CSU a avut în minutul 44 o diferenţă de 17 goluri, scor 39 – 22, în final câştigând cu 40 – 28.
„Am avut un prim sfert de oră mai slab, mai ales în apărare, dar mai apoi jocul a decurs aşa cum ne-am dorit, fără a avea emoţii până la final. Am folosit tot lotul, astfel că nouă din cei 11 jucători de câmp au reuşit să marcheze. În următoarea etapă vom juca la Iaşi, iar peste două săptămâni vom juca din nou acasă, cu Piatra Neamţ, meci important în compania contracandidatei pentru locul doi, echipă ce a remizat în această etapă pe terenul liderului”, a explicat antrenorul Vasile Boca.
CSU Suceava a folosit în meciul cu ACS Campionii Vaslui un lot format din sportivii: portari-Bogdan Baltaru şi Andrei Citron, jucători-Paul Smocot(1 gol), Iulian Roşu(7), Iustin Boghean, Ștefan Jităreanu(10), Daniel Stanciuc(4), Iustin Ivan(1), Cătălin Zariţchi(2), Florin Bouaru, Eusebiu Fedic(5), Cristian Bejenariu(2) şi Teodor Brînzac.
Etapa a 5-a
Clasament